Ministrul Educației: Dacă protestul continuă, nu vom mai putea evita reprogramarea examenelor și prelungirea anului şcolar

Ligia Deca
Ligia Deca
1 iunie 2023, 16:52

„Ministerul Educaţiei a făcut tot posibilul astfel încât să se reuşească parcurgerea tuturor proceselor educaţionale sau recadrarea lor din punct de vedere al calendarului, fără modificarea calendarului examenelor naţionale – Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII a şi examenul de Bacalaureat – şi mai ales fără prelungirea duratei cursurilor în anul şcolar. În cazul în care, în ciuda tuturor angajamentelor luate de către Guvern, se continuă protestul, nu vom mai putea să evităm consecinţe de tipul reprogramare examene sau prelungirea an şcolar şi cred că nu ne dorim niciunul dintre noi astfel de consecinţe. Sunt convinsă că se va putea găsi înţelepciunea şi formula pentru ca toţi copiii să poată da examenele la timp şi pentru a putea să-şi urmeze mai departe parcursul educaţional”, a spus Deca, întrebată ce se va întâmpla în cazul în care se va continua greva în educaţie.

Ministrul Edcuației a adăugat că, după răspunsul cadrelor didactice, va fi analizată necesitatea recadrării calendarului proceselor educaţionale, în funcţie şi de resursa umană existentă în sistem.

Întrebată în legătură cu faptul că marţi, când urmează să fie primit răspunsul profesorilor referitor la grevă, încep înscrierile pentru Evaluarea Naţională, Deca a spus că, în funcţie de resursa umană, va decide dacă este nevoie de extinderea calendarului existent.

„Perioada de înscriere pentru Evaluarea Naţională are loc într-adevăr între 6 şi 9 iunie. În funcţie de resursă umană disponibilă în fiecare unitate de învăţământ la momentul 6 iunie, vom decide, similar cu perioada de înscriere pentru examenul de Bacalaurat, dacă este nevoie să extindem sau nu calendarul existent”, a precizat ministrul Educației.

Oficialul  a menţionat că a solicitat sindicatelor reîntoarcerea în clase.

„Chiar astăzi am solicitat să ne reîntoarcem în clase şi să putem susţine examenele naţionale. Răspunsul a fost că se vor întoarce cu textul ordonanţei, îl vor analiza şi vor reveni marţi cu un răspuns în funcţie de preferinţa cadrelor didactice din fiecare unitate de învăţământ”, a declarat Ligia Deca.

CITIȚI ȘI:

Iohannis: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Sper ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, Guvernul le-a dat tot ce au cerut

Greva din educație continuă, după ce sindicatele au respins oferta guvernului într-o nouă rundă de negocieri. Executivul a aprobat totuși Ordonanța de Urgență privind majorările

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite