Greva din educație a fost suspendată, cadrele didactice și elevii se întorc la ore și, ceea ce e poate cel mai important, examenele celor dintr-a XII-a și a VIII-a se pot desfășura normal. Un interviu în exclusivitate pe care ministrul Educației, Ligia Deca, l-a acordat Dianei Dumitrașcu, la Tema Zilei, pe TVR Info.
Diana Dumitrașcu: Ce se întâmplă de mâine? Revine toată lumea la şcoală?
Ligia Deca, ministrul Educației: Conform prevederilor legale, sigur că da, odată ce revendicările sindicatelor au fost satisfăcute şi conform comunicării lor oficiale protestul se suspendă, în mod firesc toată lumea revine la şcoală.
Diana Dumitrașcu: La ora opt, mâine dimineaţă, şcolile se deschid?
Ligia Deca, ministrul Educației: Începe, reîncepe programul şcolar. S-ar putea ca unele şcoli să fi reînceput încă de astăzi, depinde cum aveau organizat orarul. De asemenea, acolo unde un număr de profesori erau în activitate, neintrând în grevă, îmi imaginez că lucrurile oricum se desfăşoară în mod continuu. Ei rămân în activitate şi li se alătură colegii care până acum au fost în grevă.
Diana Dumitrașcu: Ce se întâmplă, doamna ministru, acolo unde există organizaţii care nu au fost de acord cu suspendarea acestei greve, cu revenirea la şcoală? Există situaţii în care profesorii să refuze să intre de mâine în clase?
Ligia Deca, ministrul Educației: Acest lucru nu ne-a fost comunicat, avem o videoconferinţă cu inspectorii la ora 16.30, este convocată pentru a lua şi noi pulsul de la nivel judeţean, aşteptăm şi eventuale comunicări oficiale din partea sindicatelor, care înţeleg că au fost şi ei în şedinţă cu filialele. Noi, în momentul în care avem o notificare oficială, o să verificăm care sunt condiţiile din fiecare zonă. Pentru că, în mod firesc, atunci când protestul se suspendă, aşa cum a fost declanşat la nivel de sistem, toată lumea ar trebui să revină la şcoală.
Diana Dumitrașcu: În ceea ce priveşte ordonanţa. A fost deja publicată ordonanţa care aduce acele creşteri salariale de 25% pentru toţi angajaţii din sistem. Scade vreun salariu? Este o informaţie falsă care circulă pe reţelele de socializare?
Ligia Deca, ministrul Educației: Este absolut o informaţie falsă. Nu scade niciun salariu. Mai mult decât atât, salariile cresc consistent. Cel mai mult cresc salariile mici. Aşa cum spuneam, această creştere pe medie a salariilor prin introducerea pe bază a 1.300 de lei pe brut pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi a 400 de lei pe brut pentru personalul nedidactic face ca toate salariile să crească. Dacă doriţi, putem să dăm şi nişte exemple, pentru a se înţelege exact care este amploarea acestor creşteri. O să iau un exemplu de debutant, adică profesor studii superioare de lungă durată, debutant, vechime în învăţământ de până la un an, asta înseamnă debutant. Salariul de bază creşte de la 4.098 de lei la 5.398 de lei brut. Asta înseamnă o creştere de 31,7% aproximativ. La aceste lucruri se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică, care înseamnă 307 lei brut. Practic, salariul minim net în plată va fi de 3.308 lei, fără dirigenţie. Deci considerăm că nu ar avea dirigenţie, deşi 70% din cadrele didactice au aceste spor. Dacă luăm un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 şi 20 de ani vechime în învăţământ, salariul de bază creşte de la 5.368 la 6.947 de lei brut. Asta este o creştere de 29,4%. La aceasta se poate adăuga sporul de suprasolicitare neuropsihică, de fapt se adaugă, care este 535 de lei, astfel salariul minim net, adică bani în mână, vor fi 4.339 de lei, la care se pot adăuga alte sporuri. Sporul de dirigenţie 10%, care înseamnă 695 de lei brut şi dacă l-am adăuga, atunci salariul net ar fi de 4.742 de lei. Dacă luăm un profesor studii superioare de lungă durată grad didactic I, peste 25 de ani vechime, ei câştigă 7.099 lei net. Dacă ne raportăm la faptul că salariul de bază creşte de la 6.872 la 8.492 lei brut, aici creşterea este în jur de 25%. La aceasta se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică, ceea ce ne-ar duce un salariu minim net în plată de 5.375 la care se pot adăuga şi de multe ori se adaugă sporul de dirigenţie 10%, adică 849 de lei brut, şi gradaţia de merit pentru un sfert dintre cadrele didactice, 2.123 de lei brut. Aşa cum spuneam, un număr semnificativ de profesori sunt în această categorie şi asta ar însemna 7.099 lei net. Haideţi să luăm şi un exemplu de didactic auxiliar, de exemplu un bibliotecar, grad I, peste 25 de ani vechime, salariul de bază creşte de la 5.412 lei la 7.032 lei brut, creştere de aproape 30%, 29,93%. Salariul minim net în plată va fi de 3.117 lei.
Diana Dumitrașcu: De când intră în vigoare aceste măriri salarile?
Ligia Deca, ministrul Educației: Ele intră în vigoare cu data de 1 iunie, practic ordonanaţa este formulată de aşa natură încât având în vedere că salariile din luna iunie nu au fost încă plătite, ele vor fi plătite în luna iulie, se începe de la 1 iunie. Şi practic această ordonanţă încorporează majorările realizate deja prin ordonanţa 53, practic vine şi actualizează coeficienţii de pe grilă, în aşa fel încât creşterea să fie de 25% pe medie în sistem.
Diana Dumitrașcu: Aceste creşteri au un impact bugetar calculat la cât pentru anul acesta?
Ligia Deca, ministrul Educației: Pentru anul acesta, impactul este de 2,75 mld lei aproximativ, sumă pe care noi o vom solicita la rectificare pentru a putea acoperi bugetul de salarii al Ministerului Educaţiei.
Diana Dumitrașcu: Anul viitor, aceste creşteri despre care vorbim acum rămân în vigoare, nu?
Ligia Deca, ministrul Educației: Rămân în vigoare, dar ne aşteptăm ca anul viitor să vedem în vigoare legea salarizării. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei, împreună cu federaţiile sindicale, au lucrat împreună la grilele actualizate, propunerea de grile pe care am transmis-o Ministerului Muncii. Acolo, creşterea prevăzută este pe medie de cam 60% faţă de salariile anterioare. Urmează negocierile pe legea salarizării, unde pe baza ordonanţei plecăm, ordonanţei adoptate astăzi, plecăm de la salariul minim în învăţământ egal cu salariul mediu brut pe economie folosit în realizarea bugetului asigurărilor sociale. Practic, asta înseamnă că un debutant sau un asistent universitar pleacă de la acest salariu mediu brut care înseamnă că toată grila se mişcă în sus semnificativ. O primă tranşă a acestei creşteri se va acorda tot conform ordonanţei de astăzi, la 1 ianuarie 2024 şi constă în 50% din creşterea estimată.
Diana Dumitrașcu: Cealaltă tranşă de 50% va fi una singură, vor fi mai multe, până când vor fi acordate?
Ligia Deca, ministrul Educației: Această discuţie a rămas să fie tranşată în negocierea pe care federaţiile sindicale o vor avea cu Ministerul Muncii, în contextul finalizării legii salarizării. Sigur că vom fi alături de dascăli, pentru că Ministerul Educaţiei este invitat la aceste discuţii şi aşa cum spuneam lucrăm pe nişte grile pe care le-am lucrat împreună, le-am elaborat împreună în lunile decembrie şi ianuarie, la indicaţiile domnului prim-ministru Nicolae Ciucă.
Diana Dumitrașcu: Aceste grile de anul viitor din legea salarizării, dacă ele sunt deja lucrate, practic nu cuprind aceste creşteri pe care noi le vedem acum?
Ligia Deca, ministrul Educației: Aceste creşteri sunt o parte din măririle pe care oamenii le vor resimţi. Dacă acum vorbim despre măriri pe medie de 25%, grilele ar însemna o creştere de 60%. Practic, dacă mă pot exprima aşa, în urma protestelor vedem un avans, o devansare a creşterilor salariale de care sectorul de învăţământ ar fi urmat să beneficieze în urma noii legi a salarizării.
Diana Dumitrașcu: Nu putem ocoli întrebarea de zilele acestea, care frământă pe toată lumea, de ce dacă acum s-a putut să se facă această ofertă, ea nu a fost făcută încă de la început. Dacă până la urmă am ajuns fix de unde am plecat, de la cei 25%.
Ligia Deca, ministrul Educației: Au fost diferite etape ale negocierii, a fost o lungă perioadă în care am vorbit despre majorări cu rata inflaţiei, au fost discuţii vizavi de aceste prime pentru cariera didactică şi pentru cariera profesională, pe care le vedem şi astăzi reflectate în cea de-a doua ordonanţă de urgenţă. În timpul protestelor s-a discutat, din nou, că este nevoie despre o creştere mai amplă, pentru că, în urma inflaţiei, au crescut preţurile şi profesorii trebuie să poată să ducă o viaţă decentă. Au existat eforturi de ambele părţi, au existat estimări bugetare, în mod firesc acest dialog, care s-a soldat cu diferite acte normative, prima dată ordonanţa care a însemnat că tot personalul din învăţământ a ajuns pe grila din 2022, o a doua ordonanţă care a dat primele creşteri salariale care erau pe medie de 20%, această ordonanţă care practic a şi închis protestul a venit să dea pe medie creşterea de 25% şi garantarea nivelului minimal pe noua lege a salarizării care era foarte importantă pentru reprezentanţii cadrelor didactice. Nu a fost vorba despre o tergiversare, a fost vorba despre o evoluție şi despre o căutare continuă a resurselor finanaciare pentru că negocierea nu s-a purtat între Ministerul Educaţiei şi sindicate, s-a purtat între reprezentanţii întregului Guvern şi ai Coaliției şi sindicate pentru că, în esenţă, bugetul pentru a putea acorda aceste măriri poate fi acordat în urma unor calcule foarte complicate care ţin de Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi aşa mai departe.
Diana Dumitrașcu: Există totuşi declaraţii publice care spun foarte clar, din partea mai multor oficiali din Guvern, că nu sunt bani pentru aceste măriri. Şi ulterior am găsit aceşti bani pentru măririle acestea. Pare şi dă şi mai multă neîncredere în sistem.
Ligia Deca, ministrul Educației: În esenţă, cred că întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune capacitatea de a identifica resurse creşte. E clar că, în momentul în care am început discuţiile, pe calculele pe care le aveau în faţă Ministerul Finanţelor şi primul ministru revendicările iniţiale erau foarte greu de onorat. Ulterior, având în vedere şi importanţa pe care sectorul educaţional o are şi căutările pe care le-au realizat în interiorul bugetelor existente, recalculările, reestimările vizavi de capacitatea de colectare au dus la o posibilitate de a actualiza ceea ce Guvernul a putut să ofere cadrelor didactice tocmai în ideea de a le arăta că sunt respectaţi, că există o demnitate a profesiei şi că societatea îşi doreşte ca prioritatea să fie într-adevăr educaţia şi pe noua lege a salarizării. Pentru mine este foarte important acest pas şi în ideea în care noul an şcolar va începe pe noile legi ale educaţiei şi atunci, pentru a putea face reformele necesare, avem nevoie de oamenii din sistem, de cadrele didactice, de personalul din școli, de directori, de inspectori, de toată lumea care pune în practică, pune în operă ceea ce legile, la nivel aduc. Pe lângă legislație nouă, avem și creșteri salariale. Sigur că nu au fost obținute ușor. Este cel mai mare sitem public. Vorbim de peste 300 de mii de oameni. Orice creștere are un impact bugetar semnificativ. Însă merită. Investiția merită.
Diana Dumitrașcu: V-aţi fi aşteptat ca astăzi anunţul sindicatelor să fie că renunţă la grevă, nu că o suspendă?
Ligia Deca, ministrul Educației: Mi-aş fi dorit, sigur că da, însă înţeleg nevoia de a vedea respectate angajamentele pe care Guvernul le-a luat în diferite forme legislative, că a fost vorba de adoptarea unei declaraţii de principiu, angajamentelor politice, ordonanţelor de urgenţă. Înţeleg nevoia lor de a vedea că ceea ce li s-a promis se respectă.
Diana Dumitrașcu: E timp suficient pentru ca până vineri să poată fi încheiat acest an şcolar?
Ligia Deca, ministrul Educației: Am modificat perioada până la care se pot închide situațiile şcolare, până vineri, pe 16 iunie. Sigur că, pe parcursul acestei săptămâni, ceea ce se mai poate recupera, se va recupera, ceea ce nu, vom reface planificările ca anul viitor să se poată trece prin acele conţinuturi. Ceea ce ştim este că, la clasele terminale, conform planificării, materia trebuia să fie deja finalizată. Momentul debutului protestului este un moment în care ei erau deja în perioada de recapitulări.
………………………………………………………
Diana Dumitrașcu: Sursele noastre spun că faceţi parte din componenţa viitorului Executiv, tot din partea PNL. E adevăra?
Ligia Deca, ministrul Educației: Recunosc că, până astăzi, m-am concentrat pe tot ceea ce a însemnat discuţia pe încheierea protestului. Acum, în ultimele ore, m-am concentrat pe tot ceea ce trebuie făcut pentru ca examenele să se ţină şi să se ţină în condiţii bune, nu am avut timp să mă gândesc la aceste aspecte.
Diana Dumitrașcu: Dar vă doriţi să fiți parte din viitorul Executiv?
Ligia Deca, ministrul Educației: Mi-aş dori să pot face parte din echipa care pune în practică Legile noi ale educaţiei. Eu cred că fiecare ministru sau fiecare candidat la funcţia de ministru este evaluat de către cei care conduc Guvernul. Dacă în viitoarea formulă se va considera că eu pot aduce în continuare valoare pentru portofoliul Educaţiei îmi voi pune experienţa la dispoziţia Guvernului şi a sistemului educaţional.