Ministrul Educației: Elevii din România să vină cu plăcere la școală. Profesorii, plătiți după performanță

3 mai 2017, 10:40

Evaluarea Națională de clasa a VIII-a ar trebui eliminată, iar rezultatele trebuie calculate și în salarizarea profesorilor. Sunt recomandările specialiștilor europeni în educație, pe baza noul studiu UNICEF. Cifrele arată că România se numără printre primele trei state în Uniunea Europeană în privința abandonului școlar timpuriu, cu aproape 20%.

Dar și cei care merg la școală nu înțeleg mare lucru. Analfabetismul funcțional a ajuns la peste 40%, adică elevii nostri citesc fără să înțeleaga un text.

Rezultatele PISA, cel mai cunoscut test de evaluare din lume, spun că unul din doi copii va fi șomer sau angajat pe un loc de muncă prost plătit. Nici la capitolul performanța profesorilor nu stăm mai bine – nu reușim să păstrăm la catedră candidați competenți.

Ministrul Educației a declarat că echipa sa pregătește mai multe proiecte europene care vor permite să aducă un plus valoare necesară, astfel încât copiii din România, elevii români să vină cu plăcere la școală, să nu mai avem această teamă de evaluările naționale, care sunt foarte bine venite, dar trebuie să existe această componentă formativă care să conducă la fișe de pregătire personlizate pentru fiecare elev din fiecare școală din România.

Ca țară, putem pregresa doar dacă toți copii au acces la educație de calitate și finalizează cel puțin învățământul obligatoriu, astfel încât să avem tineri bine pregătiți cu competențe care să răspundă cerințelor de pe piețele europeane și nu numai, a spus ministrul Educației, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Pavel Năstase, a arătat că știe din experiență, pentru că provine dintr-o familie de profesori și a predat la catedră, că atunci când vine vorba despre evaluare toată lumea este îngrijorată, elevi și părinți, cadre didactice și directori. Acest studiu pe care îl lansăm astăzi, în parteneriat cu UNICEF și OECD, propune o schimbare de paradigmă, pentru elevi, cadre didactice și înclusiv pentru sistemul de educație.

Ministrul Educație spune că avem nevoie de o strategie pe termen lung în domeniul Educației, de obiective concrete și măsurabile, de mecanisme de evaluare și monitorizare pentru a ne ajusta politicile publice în beneficiul tuturor elevilor și în special al celor mai vulnerabili dintre aceștia, vă asigurăm că avem voința politică de a realiza aceste lucruri, avem o promisiune de ținut în fața copiilor, a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Este esențial ca evaluarea elevilor să fie aliniată la obiectivele de învățare ale noului curriculum, prin consolidarea rolului standardelor de învățare existente. Este important să reducem impactul negativ al examenelor naționale asupra învățării și progresului elevilor în îmbunătățirea calității și corectitudinii examenului de la finalul clasei a VIII-a. Ne dorim să avem cadre didactice pregătite, să foloseasca evaluarea formativă și pe parcursul orelor, nu doar anumite metode de evaluare clasice, lucrări de control, teze, examene, astfel va putea fi redusă presiune pe elevi și vor putea și cei care de obicei fac față cu greu exemenelor clasice să arate ce pot.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite