Ministrul de Interne Carmen Dan propune schimbarea Legii adunărilor publice

28 septembrie 2018, 20:04

Legea 60, cea care reglementează modul de desfășurare a adunărilor publice, este depășită, susține ministrul de Interne. Din acest motiv este necesară modificarea sa, spune Carmen Dan, astfel încât cineva să își asume răspunderea pentru consecințele unei manifestații.

Carmen Dan, ministrul de Interne: „Vedem cu toții că avem proteste foarte bine organizate, fără organizatori, avem proteste dinainte anunțate fără să fie asumate, avem proteste care se desfășoară în locuri care nu sunt stabilite și reglementate de lege și în sensul acesta cred că putem să venim cu o contribuție de actualizare a prevederilor”.

Carmen Dan a mai declarat că modificările nu trebuie făcute în sensul limitării dreptului la exprimare liberară, ci legea ar trebui armonizată cu legislația europeană. Reprezentanții societății civile nu sunt însă de acord.

Irina Zamfirescu, reprezentant Active Watch: „În momentul de faţă, la cum arată Legea adunărilor publice, care, sub nicio formă nu e perimată din punct de vedere al relaţiei de putere între putere şi autoritate. Acum avem procesul de notificare al adunărilor publice. Nu există nicio funcţie, niciun rol al statului de a judeca cu privire la motivul pentru care vreau să protestez”.

Propunerea ministrului de Interne este criticată și de o parte a Opoziției.

Ovidiu Raețchi, deputat PNL: „Umblând pe lege şi impunând ideea unei autorizaţii care să se elibereze din timp şi cu nişte condiţii restrictive, dispare caracterul spontan al unor astfel de manifestări. Eu vă dau exemplul Ordonanţei 13, unde publicul a reacţionat instanteneu și guvernul a dat înapoi”.

În același timp, Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei Române, a fost reclamat la Parchetul General de către USR, pentru că ar fi dezinfomat atunci când a văzut în mitingul diasporei o tentativă de răsturnare a puterii.

Stelian Ion, deputat USR: „Denunțul nostru se referă la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare. Domnul Sebastian Cucoș a mințit în mod inacceptabil organele judiciare, a mințit procurorii, spunând că pe 10 august a avut loc o tentativă de lovitură de stat”.

Sebastian Cucoș a refuzat să facă declarații legate de plângerea celor de la USR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite