Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, doreşte ca primăriile să poată oferi vouchere culturale

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, doreşte că primăriile să poată oferi cetăţenilor la începutul fiecărui an, vouchere culturale pe care aceștia să le folosească la evenimentele care în prezent sunt cu acces gratuit. Astfel, spune ministrul, oamenii vor conștientiza că accesul este plătit din banii lor. Un demers discutabil și inutil, spun la unison specialiștii în administrație și unii primari.

28 Iunie 2022, 08:32 (actualizat 28 Iunie 2022, 11:10) Știrile TVR |
Lucian Romașcanu

"Ar trebui să facem acea lege a voucherelor culturale astfel încât primăria să dea, la începutul anului, fiecărui contribuabil un carnet cu vouchere încât, când mă duc la un spectacol în Piaţa Mare a oraşului (Sibiu - n.r.) să dau o bucăţică din voucherul acela, să înţeleg că plătesc ceva. Pentru că tindem să asociem arta cu gratuitatea şi dacă e ceva pe bani, nu ne ducem”, susține ministrul Lucian Romașcanu.

”I-am recomanda altceva domnului ministru. Sunt foarte multi copii in mediul rural care nu au acces la cultura, care nu au fost la niciun eveniment cultural de claitatea si poate nu au fost in nicio institutie de cultura. Ce ar fi ca acesti copii sa primeasca vouchere culturale?” , susține Dan Lungu, purtător de cuvânt, Primăria Ciugud, jud. Alba.

La rândul său, Dragoș Dincă, specialist în administraţie publică ne-a declarat: ”Voucherul în sine înseamnă o cheltuială, un mecanism instituțional administrativ pentru a le pune în aplicare, pe de altă parte, administrațiile locale nu au resurse pentru a finanța astfel de vouchere și activități culturale, vorbim la nivel întregii țări.”

Criticul de teatru Iulia Popovici este, la rândul ei, nedumerită privind eficiența acestei inițiative: ”Adică, punem primăria să organizeze un eveniment și apoi să împartă vouchere la propriul eveniment? Nu are niciun fel de noimă, în creșterea ofertei culturale, pe de o parte, și pe de altă parte a numărului de oameni care au nevoie de evenimente culturale.”

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI