Ministrul Agriculturii: Cererile unice de plată pot fi depuse online până la 15 iunie

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus, joi seara, după ședința de Guvern, că a fost adoptată o OUG, prin care se prelungește termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie, procedura în acest sens fiind simplificată, fermierii trimițând solicitările online.

21 Mai 2020, 22:01 (actualizat 21 Mai 2020, 22:03) |
Adrian Oros, ministrul Agriculturii

„Guvernul a adoptat în această seară o OUG prin care se prelungește termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Pentru a venit în sprijinul fermierilor afectați de restricțiile de circulație și de respectarea normelor de prevenire a infecțiilor cu COVID. De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri. Ele se depun online, iar adeverințele de la primării se obțin direct de către centrele noastre APIA”, a spus Oros, în briefingul de presă, susținut la Palatul Victoria.

Ministrul Agriculturii a mai spus că o altă măsură este aceea ca, din 15 mai, prin APIA, să fie eliberate adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată, pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activități curente.

„Fermierii pot să obțină o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvențiilor pe care noi le acordăm anul acesta, dobânda fiind ROBOR plus maximum 2%”, a explicat Oros.

 

Sursa: Mediafax

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI