Ministrul Agriculturii, la TVR: Ne apropiem de 1,75 miliarde euro subvenții date fermierilor

30 ianuarie 2019, 23:14

Eu din trei în trei ore ştiu ce se întâmplă în România. Azi s-au calculat (subvenţiile – n. r.) pentru 1.120 de fermieri, s-a dat o sumă de 7,3 milioane euro. S-a ajuns la a se da la 732.414 fermieri suma de 744,91 milioane euro. Practic, mai avem pentru circa 130.000 fermieri ca să dăm toate plăţile, vorbesc de plata regulară, de restul de plată. Până la această dată, cu suma pe care am dat-o ca fiind avans, ne apropiem de 1,750 miliarde euro pe care i-am dat fermierilor români, pe care-i merită şi pe care trebuie să-i dăm la timp, pentru că uitaţi-vă ce e afară! Uitaţi-vă ce condiţii sunt afară! Grâul încă nu a răsărit pe toate suprafeţele din România. Suntem foarte atenţi la factorii climatici, să vedem cum evoluează, cum se manifestă, pentru a şti ce să facem. Iar fermierului poţi să-i porţi grija doar să-i dai banii, să nu blochezi, să dai aceşti bani pentru că-i merită, sunt drepturile lor„, a declarat Daea.

Întrebat ce se întâmplă în cazul celor aflaţi la control, Daea a răspuns că sunt unii fermieri în anumite situaţii ce trebuie clarificate şi în cazul acestora mai bine se întârzie o zi – două decât să fie scoşi de la plată sau să fie puşi să dea bani înapoi.

Este o procedură anume ce trebuie respectată de la Comisie. Pentru că, dacă nu respecţi, îţi ia banii înapoi, ori noi nu avem asemenea cazuri până la această dată. Trebuie să fim riguroşi, să dăm banii cum trebuie, după regulile pe care le-a impus Uniunea Europeană, pentru că de acolo luăm banii. Pentru că suntem verificaţi, ne verifică experţi de la Uniunea Europeană, sunt sisteme de control foarte exacte şi trebuie să le aplicăm fără niciun fel de probleme. Sunt cazuri de fermieri ce sunt în anumite situaţii de clarificare pentru luarea acestor subvenţii. Le-am spus-o foarte clar şi acesta este modul de lucru la instituţiile din cadrul Ministerului Agriculturii, respectiv l-am stabilit la cele două agenţii care se ocupă de acest domeniu, că mai bine întârziem o zi – două să clarificăm lucrurile decât să-l scoţi pe fermier din calcul sau să-i dai banii şi apoi să fii obligat să-i iei banii, pe care ei i-au introdus în activitate. Suntem foarte atenţi, foarte riguroşi din acest punct de vedere şi se munceşte foarte mult pentru realizarea acestui obiectiv„, a explicat şeful de la Agricultură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite