Ministrul Afacerilor Interne vrea suspendarea activității firmelor care au primit sancțiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor sanitare

22 martie 2021, 10:04

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat astăzi că doreşte o lege pentru suspendarea activităţii agenţilor economici care au primit sancţiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.

ACTUALIZARE 12.10 Ministrul Afacerilor Interne a subliniat în conferință de presă că a fost verificată activitatea a peste 5 mii de agenți economici. De asemenea, au fost verificate peste 84 de mii de persoane și au fost date aproape 7 mii de sancțiuni. Cu toate acestea, încălcările măsurilor sanitare au continuat.

Sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei în în ultimele 24 de ore, după controale privind respectarea restricțiilor

În spațiul public vedem cum agenți economici, de exemplu cluburile, anumite cluburi, nu respectă regulile de protecție sanitară. În consecință, astăzi, în ședința Biroului executiv, am solicitat domnului președinte Ludovic Orban să aducă pe masa coaliției în discuție posibilitatea legală ca, pe lângă sancțiunile prevăzute în legea 55 pe 2020, să putem să suspendăm activitatea acestor agenți economici care nu respectă aceste măsuri„, a declarat Lucian Bode.

Potrivit lui, există varianta de a amenda legea. A doua variantă este ca executivul să adopte un proiect de act normativ.  Bode este de părere că executivul trebuie să vină „obligatoriu” cu un proiect de lege, pentru a îndeplini condițiile impuse în cazuri precedente de CCR.

ACTUALIZARE 10.04O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară„, a declarat ministrul Lucian Bode la postul de știri Digi24, citat de Agerpres.

El a arătat că legea trebuie să fie foarte clară, să existe o prevedere prin care activitatea să fie suspendată pentru două săptămâni, iar dacă nu se ţine cont de această măsură, se poate vorbi de o infracţiune.

Intenţionăm să venim cu o ordonanţă de urgenţă în acest sens„, a mai spus Bode.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite