Ministrul Afacerilor Externe subliniază rolul „fundamental” al serviciilor de informaţii marocane în eliberarea lui Iulian Gherguţ

Iulian Gherguț român răpit în Burkina Faso
Iulian Gherguț român răpit în Burkina Faso
11 august 2023, 14:00

Cei doi miniştri au avut o convorbire telefonică vineri, context în care a fost reliefat nivelul excelent al cooperării bilaterale româno – marocane în diverse domenii, precum cooperarea industrială, agricultura, educaţia şi cercetarea, managementul situaţiilor de urgenţă, cooperarea militară sau cooperarea judiciară.

MAE a anunţat miercuri că Iulian Gherguţ a fost eliberat şi se află în România.

Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, a fost răpit în 2015 şi luat ostatic de gruparea islamistă Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini. Românul, originar din satul Traian, comuna Sâmbăoani, judeţul Neamţ, a fost luat ostatic pe 4 aprilie 2015, într-o ambuscadă asupra maşinii de teren în care patrula, potrivit AFP.

La momentul răpirii, a fost formată o celulă de criză interinstituţională, din care au făcut parte angajaţi MAE, SIE, SRI, MApN şi ai Administraţiei Prezidenţiale.

Românul a apărut atunci într-un material video transmis online.

Ulterior, procurorii DIICOT au deschis un dosar în care s-a început urmărirea penală in rem pentru acte de terorism, în legătură cu răpirea românului, reamintește Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite