Miniştrii desemnați în Cabinetul Ciucă, audiaţi în Parlament. Avize pozitive pe bandă rulantă în comisiile de specialitate

Miniștrii propuși audiați în comisii
Miniștrii propuși audiați în comisii
24 noiembrie 2021, 07:58

Viitorii miniștri au promis că vor rezolva problemele urgente. Anunță o consultare permanentă cu Parlamentul și solicită „bugete satisfăcătoare” de la stat, ca să își realizeze obiectivele. Liberalul Cătălin Predoiu și social-democrații Marius Budăi și Lucian Romașcanu se întorc în instituțiile unde au mai fost șefi.

CĂTĂLIN PREDOIU, propus pentru Ministerul Justiției: Ministerul Justiției trebuie să acționeze, uneori cu delicatețea unui chirurg, alteori cu fermitatea unui combatant.

Reprezentanții AUR i-au reproșat lui Sorin Grindeanu deciziile din trecut.

CIPRIAN TITI STOICA, deputat AUR: Ați fost primul prim-ministru demis de propriul partid, autorul celebrei ordonanțe 13.

SORIN GRINDEANU, propus pentru Ministerul Transporturilor: Da, sunt cel care conduceam guvernul când s-a dat acea ordonanță, tot eu conduceam guvernul și peste câteva zile, când s-a dat ordonanța 14, pe care mi-am asumat-o aproape la nivel personal.

USR a ironizat afilierea politică dintre liberali și social-democrați și l-a luat în vizor pe liberalul Florin Roman, propus la Digitalizare: Ce treabă aveți d-voastră cu domeniul acesta și cu ministerul acesta, că nu aveți niciuna?

FLORIN ROMAN, propus la Ministerul Digitalizării: N-am venit ca și unii dintre colegii d-voastră, având având șase luni de activitate pe cartea de muncă.

DAN VÎLCEANU, propus pentru Ministerul Fondurilor Europene: Sunt un fericit că am fost ministrul de Finanțe care a prezentat PNRR în cadrul Ecofin.

IULIAN BULAI, deputat USR: Voi fi foarte fericit să văd cum colegii din PSD vor vota învestirea ministrului propus de PNL pentru că a prezentat un PNRR care este o moștenire comună.

După Florin Cîțu, la Finanțe vine Adrian Câciu. Asemănarea de nume l-a încurcat pe președintele de ședință.

Pe lângă Adrian Câciu, și Adrian Chesnoiu la Agricultură sau Florin Spătaru la Economie vor deveni pentru prima dată miniștri. La fel, Alexandru Rafila, care spune că Ministerul Sănătății trebuie să stabilească politică de sănătate publică.

ALEXANDRU RAFILA, propus la Ministerul Sănătății: Domnul doctor Arafat e un foarte bun profesionist. Dar nu putem lucra ca un soi de anexă a unei structuri, poate supraministeriale, care în mod evident este controlată de oameni care nu sunt din Sănătate.

În premieră ministru, Gabriela Firea este singura femeie din echipa lui Nicolae Ciucă.

Vasile Dîncu a explicat de ce este nevoie de un sociolog la Apărare.

VASILE DÎNCU, propus la Apărare: NATO înseamnă și să poți suferi pentru durerea celorlalți.

Vor avea continuitate la ministerele pe care le-au condus și până acum Bogdan Aurescu, Sorin Cîmpeanu, Lucian Bode, Virgil Popescu și cei trei miniștri UDMR.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

ACTUALIZARE Miniştrii propuşi să facă parte din Cabinetul Nicolae Ciucă sunt audiaţi astăzi în comisiile parlamentare de specialitate. Avizele au curs pe bandă rulantă. Nici audierile nu au fost, ca în alte dăți, dure cu miniștrii propuși. S-au făcut însă, în fața colegilor și Opoziției, noi promisiuni. Alina Sorocean a urmărit tot ce s-a întâmplat în Parlament și ne aduce radiografia zilei:

Aproape toți miniștrii din Cabinetul Ciucă au fost audiați până în acest moment de comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu toții au primit aviz favorabil, a transmis Alina Sorocean, pentru Ora de Știri. Au venit promisiuni care se găsesc și în programul de guvernare. S-a discutat despre rectificarea bugetară, rezolvarea crizei de Covid-19. Printre ultimii miniștri audiați – Marius Budăi și Gabriela Firea – aceștia au vorbit despre majorările de alocații, pensii, dar și de majorarea salariului minim pe economie, care ar trebui să fie făcute încă de anul viitor. Mâine, în plenul reunit al Parlamentului, la ora 10.00, urmează să fie votat noul guvern. Apoi, miniștrii vor merge la Palatul Cotroceni, pentru a depune jurământul.

ACTUALIZARE Vasile Dâncu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării Naţionale. El a primit 34 de voturi pentru și 6 împotrivă.

ACTUALIZARE Gabriela Firea a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse: Voturi: 38 pentru, 18 împotrivă, 4 abțineri

ACTUALIZARE Constantin-Daniel Cadariu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Antreprenoriatului şi Turismului. Voturi: 32 pentru, 12 împotrivă

ACTUALIZARE Lucian Bode a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne. S-au înregistrat 30 de voturi pentru, o abținere și 7 voturi împotrivă.

ACTUALIZARE Marius Budăi a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Muncii și Solidarității Sociale.

S-au înregistrat 28 de voturi pentru

ACTUALIZARE Bogdan Aurescu a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

S-au înregistrat 31 de voturi pentru avizul pozitiv şi 11 voturi împotrivă

ACTUALIZARE Ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Mandatul lui Tanczos, aprobat cu 24 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”.

ACTUALIZARE Aviz favorabil pentru Virgil Popescu, propus ministru al Energiei. S-au înregistrat 39 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi o abţinere din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.

ACTUALIZARE Florin Roman, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. El a primit 55 de voturi favorabile şi 22 împotrivă din partea comisiilor parlamentare.

ACTUALIZARE Dan Vîlceanu, ministrul desemnat al Investițiilor și Proiectelor Europene, aviz favorabil.

ACTUALIZARE Sorin Grindeanu a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. S-au înregistrat 24 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi nicio abţinere.

ACTUALIZARE Alexandru Rafila, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a primit avizul pozitiv al comisiilor de sănătate din Senat și Camera Deputaților, cu 26 de voturi „pentru” și 10 voturi „împotrivă”.

ACTUALIZARE Adrian Câciu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Finanţelor. S-au înregistrat 34 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi o abţinere.

ACTUALIZARE Sorin Cîmpeanu a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Educaţiei.
S-au înregistrat 29 de voturi „pentru” şi trei împotrivă din partea membrilor Comisiilor pentru învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ACTUALIZARE Cătălin Predoiu, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei, aviz favorabil

ACTUALIZARE Cseke Attila a primit aviz pozitiv, pentru un nou mandat de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. S-au înregistrat 34 de voturi „pentru”, şi 6 „împotrivă” (USR) din partea Comisiilor pentru administraţie publică ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ACTUALIZARE Adrian Chesnoiu, aviz favorabil pentru a ocupa funcția de ministru al Agriculturii, cu 28 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” şi nicio abţinere.

ACTUALIZARE Lucian Romașcanu, propus pentru a ocupa funcția de ministru al Culturii a primit aviz pozitiv după audierea în comisiile parlamentare.

S-au înregistrat 15 voturi pentru numirea ca ministru, trei voturi împotrivă şi o abţinere din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ACTUALIZARE Eduard Novak a primit aviz pozitiv din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat pentru un nou mandat la conducerea noului Minister al Sportului, rezultat în urma decuplării de portofoliul de Tineret.

Novak a primit 17 voturi pentru şi 5 împotrivă, înregistrându-se totodată şi 3 abţineri.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus marţi, la Parlament, lista Cabinetului PNL – PSD – UDMR şi programul de guvernare pentru care va cere votul de încredere al Legislativului.

Conform prevederilor regulamentare, fiecare candidat pentru funcţia de ministru este audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. Sursa: Agerpres

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Lista Guvernului PNL – PSD – UDMR este următoarea:

* prim-ministru – Nicolae Ciucă

* vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu

* vicepremier – Kelemen Hunor

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila

* ministrul Finanţelor – Adrian Câciu

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu

* ministrul Economiei – Florin Spătaru

* ministrul Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu

* ministrul Energiei – Virgil Popescu

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu

* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna

* ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu

* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi

* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea

* ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu

* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Florin Roman

* ministrul Sportului – Eduard Novak

* ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu

* ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode

* ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu

* ministrul de Externe – Bogdan Aurescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite