Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Miniştrii Cabinetului Cioloş au depus jurământul. Iohannis: Acest guvern independent politic e o şansă pentru România

În timp ce va guverna, partidele politice vor avea ocazia timp de un an de zile să se reconecteze la alegător. Ar fi excepţional dacă partidele politice ar folosi această oportunitate pentru a-şi defini programe atractive, pentru a se apropia din nou de alegător, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis după ceremonia de depunere a jurământului. Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloș a primit marți votul de învestitură în Parlament, cu 389 de voturi "pentru", 115 "împotrivă" și 2 voturi nule. Calculele arată că nu toată lumea a respectat indicaţiile de partid.

17 Noiembrie 2015, 16:38 (actualizat 17 Noiembrie 2015, 23:37) |
Discursul președintelui Klaus Iohannis, după ce Guvernul Cioloș a depus jurământul
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 20.24 Şedinţă pentru predarea ştafetei la Palatul Victoria

Premierul Dacian Cioloş i-a mulţumit premierului interimar Sorin Cîmpeanu.

Preşedintele Klaus Iohannis, aşezat în dreapta lui Dacian Cioloş, a început prin a felicita echipa noului executiv, căreia i-a urat mult succes.

Se cuvine să mulţumesc domnului prim ministru Cîmpeanu pentru felul în care a ştiut să conducă guvernul în perioada interimatului. Îl asigur că a făcut o treabă foarte bună. Un guvern independent politic nu a stat de mult la această masă şi nu ştiu dacă a existat vreodată un guvern chiar aşa independent politic. Vreau să cred că este o premieră care ajută România. Am toată convingerea că dvs. veţi reuşi, contrar aşteptărilor unora sau altora, să vă faceţi treaba foarte bine. S-a văzut astăzi în Parlament că politicienii şi-au dorit un astfel de guvern.

Pentru ca treaba să meargă ceas e nevoie de un guvern eficient, potrivit şefului statului.

Vă doresc să fiţi acest guvern eficient. Vă doresc să reuşiţi ca din acest guvern pe care l-aţi ales să reuşiţi să faceţi o echipă unită, care merge mai departe cu un spirit sănătos de echipă, în dorinţa de a guverna România bine, foarte bine. Astăzi, mai mult ca în zilele trecute, s-a speculat relaţia dvs. cu mine. Eu pot să vă spun câteva lucruri foarte clar - nu voi încerca niciodată să spun guvernului ce să facă. Nu voi încerca să-i impun guvernului niciodată cum să facă. Aveţi toată libertatea şi toată răspunderea, dar în mine veţi găsi oricând (...) un partener.

Preşedintele a reamintit că anul 2016 este unul complicat, cu două rânduri de alegeri - locale şi parlamentare - cu un buget care încă nu a ajuns în Parlament. "Cred că este bine în această conjunctură că v-a aşteptat pe dvs.", a conchis Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 20.19 Preşedintele Klaus Iohannis a mers la Palatul Victoria, unde a fost întâmpinat de premierul Dacian Cioloş.

ACTUALIZARE 19.31 Klaus Iohannis după depunerea jurământului

  • societatea se schimbă; societatea românească s-a schimbat; societatea de astăzi are alte aşteptări decât societatea de acum 10 ani sau de acum 25 de ani, imediat după Revoluţie
  • societatea se schimbă şi se schimbă aşteptările societăţii faţă de clasa politică
  • şi daca diferenţa între aşteptări şi realităţi devine prea mare, intrăm în criză
  • mulţi au vorbit în aceste zile despre criza în care ne aflăm
  • mulţi au vorbit despre criză, puţini au definit-o
  • s-au ţinut cuvântări
  • s-a spus că nu am avut şi nu avem o criză parlamentară
  • s-a spus că nu avem nici măcar o criză politică
  • atunci se pune întrebarea legitimă - dar ce fel de criză avem? avem cea mai gravă formă de criză; avem o criză de încredere; avem o criză de încredere a cetăţeanului faţă de politicianul pe care l-a ales să-i reprezinte interesele
  • încrederea e bunul cel mai valoros în politică; se câştigă greu, se pierde foarte uşor
  • lipsa de încredere ne-a adus în situaţia în care suntem acum
  • am vorbit mult cu liderii politici, am vorbit cu oameni din stradă, cu reprezentanţii societăţii civile; protestatarii mi-au spus că sunt nemulţumiţi de clasa politică
  • vor altă clasă politică
  • politicieni mi-au spus că au înţeles aşteptările, solicitările; dar politică fără partide politice, aşa mi-au spus, nu se poate
  • este foarte adevărat
  • într-o democraţie, nici fără popor nu se poate
  • dacă politicienii se îndepărtează de alegător, atunci apare o situaţie similară cu cea în care am ajuns noi astăzi
  • constatăm o înstrăinare din ce în ce mai profundă între alegător pe de o parte, clasa politică pe de altă parte
  • aşa s-a făcut că niciun partid nu a venit să propună un politician care să preia funcţia de prim ministru
  • aşa am ajuns eu să propun un independent, pe domnul Dacian Cioloş pentru funcţia de prim ministru, cu recomandarea de a pregăti un guvern independent politic
  • acest guvern independent politic e o şansă pentru România
  • în timp ce va guverna, partidele politice vor avea ocazia timp de un an de zile să se reconecteze la alegător
  • ar fi excepţional dacă partidele politice ar folosi această oportunitate pentru a-şi defini programe atractive, pentru a se apropia din nou de alegător, în acest fel să avem după alegerile parlamentare o clasă politică care reprezintă fără discuţie alegătorii, fără criză şi care cu multă energie va putea să continue să construiască România prosperă şi puternică pe care ne-o dorim cu toţii
  • sper ca acest lucru să se întâmple
  • domnule prim ministru, onoraţi membri ai guvernului, vă felicit; aţi primit un vot hotărât DA în Parlament
  • vă felicit pe fiecare dintre dvs. pentru curajul de a prelua acest portofoliu
  • nu este uşor; politicienii mai devreme sau mai târziu vă vor spune că de fapt nu-i reprezentaţi
  • este o eroare fundamentală
  • guvernul, acest guvern Dacian Cioloş are absolut toată legitimitatea
  • a primit-o prin votul de învestitură în Parlament
  • puteţi merge drepţi să puneţi în aplicare programele, politicile în folosul României
  • e un pas înspre clasa politică reconectată la alegător, înspre clasa politică pe care o doresc oamenii
  • e un pas, va dura un an de zile; folosiţi acest an din plin
  • un an de zile e puţin, foarte puţin în politică, dar e suficient de lung pentru a guverna România bine, pentru a asigura un cadru foarte bun pentru locale, parlamentare şi pentru partidele politice care doresc să se reformeze
  • vă doresc mult succes.

ACTUALIZARE 19.00 Ceremonia a început. Primul care a depus jurământul a fost premierul desemnat, Dacian Cioloş. Au urmat vicepremierii Vasile Dâncu şi Costin Grigore Borc.

Textul jurământului: Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a declarat marţi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament,  că noul guvern se va baza pe transparenţă în actul decizional, responsabilitate şi deschidere către dialo. Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat nou guvern.

"Felicitări noului Guvern, care a primit în această după-amiază votul de încredere din partea Parlamentului! Este o dovadă că partidele au înțeles că un Guvern de tehnocrați este acum soluția cea mai bună pentru România. Cabinetul Cioloș va avea o sarcină dificilă, iar îndeplinirea obiectivelor asumate în programul de guvernare nu va fi posibilă fără un sprijin parlamentar consistent. Sunt încrezător că fiecare membru al echipei guvernamentale va trata cu responsabilitate și profesionalism misiunea care i-a fost încredințată. Mult succes!", a scris marți, pe Facebook, șeful statului.

Guvernul Dacian Cioloş cuprinde 22 de miniştri, care au fost audiaţi şi au primit aviz  favorabil luni şi marţi în comisiile reunite de specialitate din Parlament, înainte de votul de învestitură.

Lista de miniştri

(w380) Dacian Cio

Prim ministru - Dacian Cioloş

Desemnat pentru funcţia de premier de preşedintele Klaus Iohannis, la 10 noiembrie 2015.  Consilier special pentru securitate alimentară al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, din iulie 2015.

A absolvit Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (1994), obținând apoi Diploma de Agronomie Aprofundată, specializarea ''Sisteme de producție și dezvoltare rurală'', în cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAR (Rennes, Franța). A participat la cursurile de agricultură și comerț, organizate de Institutul Băncii Mondiale și de Universitatea Roma III (oct. 2005).  Între anii 1996-2006, a urmat studii de masterat și de doctorat la Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSA (Montpellier, Franța).

A fost consultant pe probleme de analiză socio-economică pentru proiectul de dezvoltare agricolă și rurală în județul Argeș (1995). De asemenea, a fost stagiar la Bruxelles — divizia de dezvoltare rurală — și responsabil cu pregătirea programului SAPARD (1997), director de program pentru proiectul de dezvoltare rurală în județul Argeș (1998—1999), coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă (1999-2001), task manager în cadrul Delegației Comisiei Europene în România (2002-2003).

A fost consilier al ministrului Agriculturii (ianuarie 2005 — mai 2007), reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European.

În perioada mai-octombrie 2007, Dacian Cioloș a lucrat ca subsecretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

A fost numit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, la 11 octombrie 2007, deținând această funcție până la 22 decembrie 2008.

A condus Comisia Prezidențială pentru elaborarea unei strategii în domeniul Agriculturii (2009-2010).

Dacian Cioloș a fost desemnat comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare rurală, fiind învestit în funcție la 9 februarie 2010. În cadrul mandatului său, care s-a încheiat în 2014, el a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, realizând, totodată, prima reformă a Politicii Agricole Comune.

(w380) Costin Bor

Ministerul Economiei, vicepremier - Costin Grigore Borc

Este licențiat al Facultății de Energetică, Specializarea Hidroenergetică (1989), Universitatea Politehnica din București, instituție în cadrul căreia a absolvit și cursuri masterale. Și-a obținut diploma de doctorat în economie la Universitatea din Wisconsin-Madison (2000). A fost șef al cabinetului prim-ministrului Radu Vasile (1998-1999). A lucrat timp de 15 ani în structurile companiei franceze Lafarge, începând din poziția de Project Manager în cadrul companiei Lafarge America de Nord (2000-2001). A condus, timp de patru ani, activitatea de agregate și betoane din cadrul Lafarge România, iar de la 1 aprilie 2006 a preluat un post de conducere în sediul central al companiei, de la Paris, ca director regional de dezvoltare și strategie.
Din iulie 2008, a fost numit director general al Lafarge BFC Serbia, țară în care a devenit președinte al Consiliului Investitorilor Străini, în 2011. În 2013, și-a început mandatul de director general al Lafarge România, de la 1 septembrie 2013 preluând coordonarea tuturor operațiunilor locale ale Grupului Lafarge, structurate pe trei linii de afaceri principale — ciment, agregate, betoane. Din august 2015, a devenit Managing Director CRH România — noua denumire a companiei Lafarge.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Vasile Dâncu

(w380) Vasile DâEste președinte al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca; doctor în Sociologie (2008). A fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) din 1999, activând în așa numitul Grup PSD de la Cluj. A ocupat funcțiile politice de vicepreședinte al Organizației Județene Cluj a PSD și de secretar executiv al PSD în marketing politic.
Din 2010 nu mai este membru al niciunui partid politic. A fost ministru al Informațiilor Publice (28 dec. 2000 — 19 iun. 2003), în Guvernul Adrian Năstase. În 2003, în urma restructurării guvernamentale, când Ministerul Informațiilor Publice a fost transformat în Agenția Pentru Strategii Guvernamentale, a rămas la conducerea acesteia, până în 2004. A fost ales senator în circumscripția electorală nr.13 Cluj (2004-2008), fiind ales pe listele PSD+PUR. În cadrul mandatului, a fost vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (sept. 2006 — febr. 2008) și a făcut parte din Comisia pentru Cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului. A deținut statutul de observator în cadrul Parlamentului European, activând în cadrul Grupului Partidului Socialiștilor Europeni, fiind membru al Comisiei pentru dezvoltare regională (până în dec. 2006). Membru al Parlamentului European, activând ca membru al Grupului Partidului Socialiștilor Europeni (până în nov. 2007).

(w380) Lazăr ComMinisterul Afacerilor Externe - Lazăr Comănescu

Este consilier prezidențial, șeful Departamentului de Politică Externă. A absolvit cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București (1972). A urmat "Cursul de civilizație și limba franceză contemporană" de la Paris - Sorbonne (1973). În anul 1982, a obținut titlul de doctor în relații economice internaționale la ASE București. După absolvirea facultății, a fost angajat ca diplomat la Departamentul Organizații Economice Internaționale din Ministerul Afacerilor Externe (1972-1982). În urma obținerii doctoratului, a fost lector universitar la Catedra de relații economice internaționale din cadrul ASE București (1982-1990).
După Revoluție, a revenit în Ministerul Afacerilor Externe, îndeplinind funcțiile de consilier și, din 1993, ministru-consilier la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană — Bruxelles (1990-1994), director al Direcției Uniunea Europeană (1994-1995), director general, consilier al ministrului Afacerilor Externe, director de cabinet (1995). În anul 1995 a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (1995-1998), în aceeași perioadă fiind și profesor asociat la ASE București. Începând din anul 1998, urmează o perioadă de 10 ani de reprezentare diplomatică a României la Uniunea Europeană, în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șeful Misiunii României pe lângă NATO și UE (1998-2001), ambasador extraordinar și plenipotențiar, șeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană (2001-2007) și ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană (2007-2008). La 14 aprilie 2008, Lazăr Comănescu a fost numit, prin decret, în funcția de ministru al Afacerilor Externe (15 apr. — 22 dec. 2008), în Guvernul Tăriceanu. A fost ambasador al României la Berlin (2009-2014).

Ministerul Apărării Naționale - Mihnea Ioan Motoc

(w380) Mihnea MotAmbasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. A absolvit Facultatea de Drept, în cadrul Universității București, în 1989. A urmat studii post-universitare în Drept Internațional Public și Privat la Facultatea de Drept, Universitatea din Nisa (1990-1991) și are un master în Drept Internațional Public și Comparativ, Facultatea de Drept, Universitatea George Washington din Washington D.C. (1991-1992). A fost magistrat stagiar și magistrat în București (1989-1991). În cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a deținut mai multe funcții: diplomat, Departamentul Drepturile Omului și Departamentul Drept Internațional și Tratate (1991-1994); director adjunct al Departamentului Drepturile Omului (1994-1996); director, șef al Departamentului Uniunea Europeană (1996-1997) și director general, șef al Departamentului European și Euro-Atlantic (1997-1999).
A fost ambasador al României în Regatul Țărilor de Jos și Reprezentant Permanent al României pe lângă Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), în perioada 1999-2001. Mihnea Motoc a revenit în MAE, unde a fost secretar de stat pentru Integrare Europeană și Afaceri Multilaterale (2001-2003). A fost reprezentant al României în Consiliul de Securitate al ONU (2004-2005), ambasador extraordinar și plenipotențiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă ONU — New York (2003-2008). A deținut funcția de Șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE (mart. 2008 — aug. 2015).

(w380) Petre TobÄMinisterul Afacerilor Interne - Petre Tobă

A absolvit Facultatea de Mașini și Utilaje pentru Construcții, Institutul de Construcții București (1989) și Facultatea de Drept din cadrul Academiei de poliție ''A. I. Cuza'' (2000). A urmat un curs postuniversitar în ''Mecanisme valutare și fiscale internaționale'' la Academia de Studii Economice (1999).
A absolvit cursuri masterale în ''Securitate și apărare națională'' (2007), postuniversitare în ''Securitate și buna guvernare'' (2010) și doctorale în ''Științe militare și informații'' (2011), în cadrul Universității Naționale de Apărare ''Carol I''.
A obținut specializarea pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici (2011). Din mai 2012, a deținut funcția de inspector general al Poliției Române. Din 11 martie 2015, chestorul general Petre Tobă deține și rangul de secretar de stat, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care șeful Poliției Române primește acest rang, fiind numit de premier.

(w380) Anca PaliuMinisterul Finanțelor Publice - Anca Dana Dragu Paliu

Este economist în cadrul Directoratului general de economie și finanțe al Comisiei Europene, din 2013. A urmat cursurile Facultății de Finanțe-Bănci, în cadrul Academiei de Studii Economice din București (1991-1996) și pe cele ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, urmând un master în Politici Publice și Instituții Europene (2005-2007).
A mai urmat cursuri avansate de economie și afaceri internaționale la Universitatea George Washington, Washington D.C., SUA (1999-2000).
A obținut titlul de doctor în finanțe la Academia de Studii Economice din București (2010). A fost economist în cadrul Băncii Naționale a României (1996-2001) și șef în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional de la București (2001-2013). De asemenea, este membru al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), din anul 2008.

Ministerul Justiţiei - Raluca Prună

(w380) Raluca PruEste licențiată în Drept și Filosofie și a absolvit un master în Științe politice. A obținut mai multe burse TEMPUS, Open Society Institute, USAID, Institut for Human Studies (1990-1998).  A fost membru fondator și director al Asociației Române pentru Transparență, în prezent, Transperancy Internațional România (1999-2003).  A activat ca avocat, dar și în consultanță juridică (sept. 1996 — sept. 2000).

În cadrul Comisiei Europene a fost consilier în cadrul Delegației Comisiei Europene la București, la Justiție și Afaceri interne, subcapitolul Anticorupție (sept. 2000 — dec. 2004) și consilier și manager de programe în cadrul Direcției Generale Justiție, Libertate și Securitate a Comisiei Europene, secția Solidaritate financiară pentru Imigrație, azil și frontiere (începând cu iunie 2007).  A deținut postul de jurist lingvist la serviciul juridic al Consiliul Uniunii Europene (ian. 2005 — mai 2007) și a fost consultant extern pe probleme anticorupție la Banca Mondială (mai 2000 — sept. 2000).  A fost colaborator extern pe proiecte finanțate de Guvernul britanic (traficul de ființe umane — 2005; managementul instanțelor — 2007) la Asociația Alternative Sociale din Iași.  Este jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.  Este membru a numeroase organizații și asociații juridice din România: membru fondator al Societății pentru Justiție (aug. 2005 — mart. 2006); membru de onoare al Asociației magistraților din România (din iun. 2005); membru fondator al Asociației române pentru filosofie analitică (din oct. 1995); membru al Societății Române pentru dialog și reflecție filosofică (din oct. 2005).

Ministerul Transporturilor - Dan Marian Costescu

(w380) Marian CosA preluat funcţia de director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA la 2 martie 2015. A absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti.

În cadrul Registrului Feroviar Român a fost şeful Departamentului Optimizarea Sistemelor (1993-1996) şi şef laborator Dinamica Rulării (1996-1997).

A reprezentat CFR în Comitetul Director B12, din cadrul European Railway Research Institute, Olanda (1995-2001).

Director executiv al Autorităţii Feroviare Române (1998-2000), director fondator al Centrului de testare şi cercetare feroviară (2001-2003) şi director Afaceri Internaţionale în compania Karsdorfer Eisenbahn GmbH (2002-2004), preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al companiei Romvag SA (2002-2004), director general al Sistematic Engineering (2004-2015).

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Adrian Curaj

(w380) Adrian CurA absolvit Universitatea Politehnica din București, în anul 1983, obținând diploma de inginer în Electronică și Telecomunicații. În 1998, și-a susținut doctoratul, la aceeași Universitate, cu tema ''Sisteme automate''. A absolvit un Master în Administrare a Afacerilor, la Institutul de Afaceri și Administrație Publică din București, în parteneriat cu Universitatea Washington din Seattle (2003) și, în același an, a obținut un certificat în Administrarea Afacerilor — Global Management Program, la Institutul de Afaceri și Administrație Publică din București, în parteneriat cu Kennesaw State University.

De asemenea, în 2007, a obținut un certificat postuniversitar la Colegiul Național de Apărare. A fost vice-președinte al Consiliului Național de Etică în Cercetare (2007-2011); vice-președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice în Învățământul Superior (2008-2011); secretar de stat — președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (2009-2010); Consilier al prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, pe domeniul IT, Știință și Inovare (2007-2008); director al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare (2000-2007; 2009). Profesor universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București (din 1998); șef al Catedrei UNESCO pentru Politici în Știință și Inovare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (din 2012) și director general al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetare, Dezvoltare și Inovare (din 2010).

Ministerul Muncii - Claudia Ana Moarcăş

(w380) Claudia AnEste licenţiată în Drept, şefă de promoţie a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (1990). A absolvit un master în ''Dreptul muncii şi securităţii sociale'' la Facultatea de Drept a Universităţii din Geneva, Elveţia (1990 -1991) şi cursul post-universitar în domeniul ''Relaţii internaţionale'' la Ministerul Afacerilor Externe (1993 -1994).

Este doctor în Drept, la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti (1997). A deţinut diferite funcţii în conducerea Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti.

Activitatea academică a inclus mai multe funcţii: profesor asociat la Universitatea Politehnica din Bucureşti (1995-1996), profesor asociat la Academia de Studii Economice (1997), formator INPPA (Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor) şi profesor invitat la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

A efectuat un stagiu de cercetare la Institut für Sozialrecht und Sozialpolitik din München, Germania (2000), un stagiu de cercetare, bursă DAAD în Dreptul European al Muncii la Darmstadt, Germania (1997), curs de formator de formatori, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare Geneva, Elveţia (1996).

Ministerul Sănătăţii – Patriciu Achimaş-Cadariu

(w380) Patriciu AEste şeful Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Este a doua propunere a premierului desemnat, după ce Andrei Baciu a fost retras, în urma controverselor din spaţiul publice apărute după ce pe Facebook au fost publicate fotografii în care ministrul propus apărea în lenjerie intimă. În vârstă de 39 de ani, medicul Patriciu Achimaş-Cadariu conduce de trei ani Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

A absolvit Liceul "Emil Racoviță" din Cluj-Napoca (1994). A urmat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca (2000). A făcut cursuri de specializare în Obstetrică-Ginecologie la aceeași universitate (2000 — 2005).A terminat studiile de masterat în Informatica Medicinei și Biostatistică (2001). A finalizat doctoratul în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca în anul 2006, obținând, în același timp, o diplomă de studii complementare în Oncologie Ginecologică, Managementul Sistemului Sanitar, Colposcopie. A urmat cursuri avansate de Oncologie în Germania, la Universitatea din Ulm.

Este beneficiarul mai multor stagii de practică, între acestea unul sub conducerea dr. Sanjeev Prashar în Ginecologie Clinică și Uroginecologie (2001), altul, sub coordonarea dr. Pierre Martin-Hirsh în Oncologie Ginecologică Clinică și Colposcopie, ambele în Preston, Marea Britanie (2003). A fost specialist stagiar în Oncoginecologie la Clinica dr. Horst Schmidt din Wiesbaden, Germania (mai-aug. 2007). De asemenea, a beneficiat de o bursă din partea Societății Europene de Oncologie Ginecologică pentru studii aprofundate în domeniu efectuate la Clinica dr. Horst Schmidt din Wiesbaden, Germania.

A devenit medic primar la Institutul Oncologic "Prof. Dr. I Chiricuță" din Cluj-Napoca, în octombrie 2006. Din februarie 2012 este directorul Institutului Oncologic "Prof. Dr. I Chiricuță". În paralel cu activitatea sa medicală, acesta a urmat și o carieră academică, devenind asistent universitar în 2004 și lector universitar în 2010. De asemenea, a predat, prin programul Erasmus, în 2009 și 2010, la Charité — Universitätsmedizin, cel mai mare spital universitar din Berlin, asociat cu Universitatea Humboldt și Freie Universität Berlin.

(w380) Achim IrimMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Achim Irimescu

Fost secretar de stat, care lucrează în prezent la misiunea noastră pe lângă Uniunea Europeană.
A absolvit Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, la Universitatea Politehnica București (1983) și este doctor în Economie. A făcut mai multe specializări în: Politica Agricolă Comună în Grecia, trei luni stagiu la Comisia Europeană — Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (1995); managementul întreprinderilor, organizat de Ministerul Agriculturii prin programul PHARE (1998); limbile engleză și franceză, la Institutul Ferdinand Cocq, Bruxelles (2000). A lucrat la Întreprinderea de utilaj chimic și forjă din Râmnicu Vâlcea — Producție industrială (aug. 1983 — dec. 1985), la Institutul de cercetări științifice și inginerie tehnologică pentru mașini și utilaje agricole (ian. 1986 — aug. 1990). În Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost șef serviciu, consilier superior (aug. 1990 — nov. 1998) și secretar de stat (mai 2012 — febr. 2014).
A ocupat poziții și în diverse organisme europene: ministru-consilier, șef secție Agricultură la Reprezentanța permanentă a României la Uniunea Europeană (Bruxelles) și reprezentant al României în Comitetul Special Agricol al Consiliului European (dec. 1998 — mai 2012), șeful secției Agricultură, pescuit și dezvoltare rurală, în cadrul Reprezentanței permanente a României pe lângă UE, precum și reprezentant al României în Comitetul Special pentru Agricultură din Consiliul European.

Ministerul Energiei Victor Vlad Grigorescu

(w380) Vlad AlexaA absolvit Facultatea de Drept, din cadrul Universității București. A obținut o specializare la Joint Vienna Institute în proceduri de soluționare a diferendelor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. A fost director de dezvoltare pentru o firmă de comerț cu produse textile și alte produse industriale.
Din 2004, a ocupat poziția de expert UE în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Departamentul de Comerț Exterior.
A fost reprezentant al României în ''Comitetul 133'', ca invitat (2006), iar apoi ca membru cu drepturi depline, după 1 ianuarie 2007.
A ocupat poziția de secretar II în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, secția comercială, cu responsabilități în domeniul politicii comerciale comune a UE (2007-2011). A reprezentat România în mai multe grupuri de lucru permanente la nivelul Comisiei Europene și Consiliului UE, respectiv Comitetul antidumping și antisubvenție, Grupul de lucru pe probleme comerciale sau Comitetul 133 Oțel și alte produse industriale. A fost director al companiei AG Industrial Consult, specializată în consultanță în domeniul politicilor publice. A deținut funcția de expert în cadrul Direcției Generale Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie/Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. A fost ales membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA la 22 septembrie 2014.

Ministerul Fondurilor Europene - Aura Răducu

(w380) Aura RăduA absolvit studii universitare de chimie industrială (1980).

A deţinut funcţiile de Programme Manager - Unit Romania, Directoratul General pentru Politică Regională, Comisia Europeană (CE), şi de Principal Manager, EU Programme în cadrul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), coordonând planurile de mobilitate urbană durabilă (PMUD) pentru Bucureşti, Ilfov şi polii de creştere.

Ministerul Mediului - Cristiana Paşca Palmer

(w380) CristianaA absolvit Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității București, în 1996.

A urmat apoi un master de Știință, Sisteme Ecologice și Management al Capitalul Natural, în cadrul aceleiași universități (1996-1997).

Și-a continuat studiile în străinătate, absolvind un master în Administrație Publică la Universitatea Harvard — Kennedy School of Government.

Cristiana Pașca Palmer este autoarea volumelor ''Romania Redux as viewed from Harvard'' și ''Caves Beyond Time''. În prezent, este șef al unității de mediu din cadrul Comisiei Europene.

Ministerul Comunicaţiilor - Marius-Raul Bostan

(w380) Marius RauEste licenţiat în matematică. A absolvit cursuri postuniversitare de management în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

A urmat cursuri de specializare în Anglia şi Italia, Germania şi Olanda.

Are o vastă experienţă în domeniul administraţiei publice locale şi centrale, managementului serviciilor publice şi atragerii de finanţări destinate investiţiilor în infrastructură.

A colaborat la implementarea unor proiecte ale Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, pentru administraţia publică locală.

Este fondator şi Senior Partner al VMB Partners SA, preşedinte al Fundaţiei Naţionale a Tinerilor Manageri - FNTM, membru în Consiliul de Administraţie al Telekom Romania, numit de Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Ministerul Culturii - Vlad Alexandrescu

(w380) Vlad AlexaEste nepotul istoricului literar Tudor Vianu. Este profesor doctor în cadrul Departamentului de Limba și Literatura Franceză, Universitatea București, având ca domenii de competență: Istoria ideilor (sec. XVI-XVIII), Literatură franceză, Pragmatică și filosofia limbajului, Hermeneutică.

Este licențiat în Filologie, specialitatea Franceză și Germană, la Universitatea din București (1989). În 1991, a obținut Diploma de Studii Aprofundate în Științele limbajului (Sciences du langage), la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, din Paris, iar în 1995 a susținut doctoratul în Științele limbajului (Sciences du langage), ''Summa cum Laude'', la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, din Paris, sub îndrumarea profesorului Oswald Ducrot. În 2014, a susținut teza de abilitare în Filologie, Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'', din Iași.

Și-a început cariera didactică în anul 1991, fiind, pe rând, preparator (1991-1993), asistent (1993-1995), lector (1995-2000) și conferențiar (din 2000), la Catedra de Limba și Literatura franceză a Universității din București. În 1997, a fost profesor invitat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, din Paris, iar în perioada 1997-2000, conferențiar invitat la Școlile de vară în științe umane, organizate de Ecole Normale Superieure Fontenay-St.-Cloud, Universitatea ''Babeș-Bolyai'' și Asociația română a cercetătorilor francofoni în științe umane, din Cluj. A fost titular de curs la  Școlile de vară în filosofie și istoria ideilor, organizate de Centrul ''Fundamentele Modernității Europene'' al Universității din București (Tescani, 2001; Arad, 2002-2003). Din anul 2000, a devenit conferențiar la Catedra de Limba și Literatura franceză a Universității din București, unde predă cursuri, la nivel de licență și de master, de filosofia limbajului (pragmatică și teoria enunțării), filosofii ale modernității, cursuri speciale pe autori ca Descartes, Pascal, literatură și cultură franceză a secolului al XVII-lea. Din 2011, este conferențiar invitat la Centrul de Studii asupra Imaginii, Universitatea din București și Universitatea de Arhitectură, unde predă un curs de Filosofii ale modernității, la nivel de master. În perioada 2006-2011, a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat de Luxemburg.

(w380) ElisabetaMinisterul Tineretului și Sportului- Elisabeta Lipă

Este multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la canotaj, președinte al Federației Române de canotaj și al Clubului Sportiv Dinamo. În 1997, a absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport. În anii 2003 și 2005 urmează cursuri postuniversitare în Dreptul Muncii, respectiv Managementul activității sportive. În 2007, a studiat la Colegiul Național de Apărare. În anul 2009, a obținut titlul de Doctor în educație fizică și sport.

A început să practice canotajul în 1980, fiind legitimată la Olimpia București, transferându-se apoi la Dinamo. Patru ani mai târziu, avea să debuteze cu medalie de aur la Olimpiada din Los Angeles.

Este primul canotor care a câștigat vreodată 6 medalii olimpice, primul canotor care a câștigat vreodată 7 medalii olimpice și primul canotor care a câștigat vreodată 8 medalii olimpice. Totodată, este cea mai în vârstă canotoare care a câștigat aurul olimpic la 35 de ani, performanță repetată și la 39 de ani. Deține recordul de 20 de ani între câștigarea a 2 medalii olimpice de aur. A fost declarată, în anul 2000, de către Federația Internațională de Canotaj, cea mai bună canotoare a secolului XX. A fost consilier al ministrului Administrației și Internelor (1 noiembrie 2004-1 iulie 2005); director adjunct și director general adjunct în cadrul Direcției Generale de Informare și Relații Publice a MAI (1 iul. 2005-6 nov. 2007); director general adjunct în cadrul Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale a MAI (6 nov. 2007 — 26 mart. 2009). La 1 decembrie 2004, a fost înaintată la gradul de chestor de poliție. Din 14 martie 2009, este președinte al Federației Române de Canotaj.

(w380) Violeta AlVictoria-Violeta Alexandru - ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social

A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității București.

Este director al ONG-ului Institutul pentru Politici Publice (IPP).

(w380) Ioan DragoIoan Dragoș Tudorache - șef al Cancelariei Prim-ministrului

Este de profesie jurist și are o bogată experiență managerială în instituții internaționale.

 

A lucrat și pentru Organizația Națiunilor Unite în Kosovo.

În prezent, lucrează în cadrul Comisiei Europene și a avut responsabilitatea unității care se ocupă de Schengen și de relații internaționale, în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Interne.

Ministrul delegat al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare - Dan Stoenescu

(w380) Dan StoeneA absolvit Austin College din Texas, SUA, cu o diplomă de licență în Studii Internaționale (2003). În 2005 a obținut o diplomă de master în Globalizare și Dezvoltare de la Universitatea Warwick, Marea Britanie. A mai urmat cursuri post-universitare cu specializarea Migrație Forțată și Studii asupra Refugiaților la Universitatea Americană din Cairo (2006).

Are un titlu de Doctor în Științe politice acordat de Universitatea din București (2009), pentru lucrarea ''Naționalismul arab modern și identitate islamică după 1987''. A urmat cursuri la European Security and Defence College la Bruxelles, Netherlands Instititute of International Relations Clingendael la Haga, Institutul Matías Romero la Ciudad de Mexico și Institutul Saifi pentru limba arabă în Beirut.

A lucrat la Cairo, la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați și la Organizația Internațională pentru Migrație. A fost președinte al European Union National Institutes for Culture în Liban pentru două mandate consecutive, ca reprezentant al Institutului Cultural Român. În 2000, s-a numărat printre fondatorii Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni și apoi a înființat Centrul pentru Educație Democratică.

Ciprian Bucur, propus ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul

Este șef serviciu la Comisia juridică, de disciplină și Imunități din Camera Deputaților.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 10°C 6°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Februarie 2019, 00:27
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-02-2019
Deschidere: 7728.3
Maxim: 7788.85
Mimim: 7687.85
Variatie: 0.27%
BRD
11.76
0.85%
SIF3
0.25
4.17%
SNP
0.34
0.58%
TLV
1.83
3.08%
SNG
32.00
0.47%
FP
0.89
0.56%
M
27.00
0.74%
EL
10.82
2.36%
WINE
18.70
0%
COTE
79.40
0.63%
ARHIVĂ ȘTIRI