Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Ministerul Sănătății intenționează să cumpere vaccin pneumococic pentru copii

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat sâmbătă, la Zalău, că în acest an ministerul va finanţa, în premieră, achiziţionarea vaccinului pneumococic pentru copii, care poate preveni anumite cazuri de pneumonie, meningită sau sepsis.

01 Aprilie 2017, 13:00 (actualizat 01 Aprilie 2017, 13:09) |
Vaccinare

"În România există pe schema de vaccinare obligatorie vaccinul pneumococic. Până la această dată, nu s-a finanţat niciodată. În premieră, din acest an, Ministerul Sănătăţii va cumpăra vaccin pneumococic pentru copiii români", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Florian Bodog. 

Vaccinul pneumococic este folosit pentru imunizare împotriva diferitelor tulpini de Streptococcus pneumoniae, utilizarea lui prevenind anumite cazuri de pneumonie, meningită sau sepsis. 

De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că, în circa o lună, va fi rezolvată atât problema vaccinului hexavalent, pentru nou-născuţi, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B şi poliomielitei, cât şi cea a vaccinului tetravalent, care se face la copiii de şase ani, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomielitei. 

"Eu, când am venit în minister, am găsit o situaţie catastrofală a vaccinurilor, atât hexavalentul, tetravalentul, cât şi vaccinul pentru hepatită. Intrăm în linie dreaptă. Hexavalentul a fost contractat, tetravalentul a sosit deja prima tranşă. Hexavalentul urmează să intre întreaga cantitate. Pentru hepatită deocamdată nu avem furnizor. Am cumpărat 5.000 de doze de la un furnizor care nu era unul clasic al nostru şi mai avem o ofertă de la Guvernul norvegian. Chiar vineri am semnat nota prin care mi se solicita să aprob ca transportul vaccinului din Norvegia să fie făcut de către Unifarm. (...) Eu zic că într-o lună, cu excepţia vaccinului de hepatită B, cam toate vaccinurile vor fi în ţară", a susţinut Bodog. 

El a adăgat că au fost soluţionate şi problemele legate de rivotril, ce tratează formele clinice de epilepsie ale sugarilor şi copiilor, terapia hepatitelor decompensate şi tratamentul fibrozelor F2 şi F3. 

"Voi mai atinge o problemă naţională - problema rivotrilului. Azi-noapte trebuia să ajungă la Unifarm prima tranşă de clonazepam, practic este un produs adus din Germania cu aceeaşi compoziţie cu a rivotrilului. S-au semnat contractele cost-volum pentru terapia hepatitelor decompensate şi acestea, în maxim trei săptămâni, vor intra în tratament şi în ceea ce priveşte fibroza F2 şi F3 pe care am promis-o în programul de guvernare, s-au încheiat şi aici contracte, însă va dura aproape o lună până când se vor face protocoale, se va face transparenţa decizională, însă toate sunt în linie dreaptă şi au finanţare", a precizat ministrul Sănătăţii

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 2°C 0°C
CLUJ 2°C 0°C
CONSTANTA 5°C 2°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Decembrie 2017, 12:57
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-12-2017
Deschidere: 7603.31
Maxim: 7658.24
Mimim: 7603.31
Variatie: 0.48%
TLV
2.10
0.72%
SNG
31.00
1.14%
SIF5
2.17
0.46%
SFG
43.00
5.95%
FP
0.86
0.35%
BRD
12.50
0%
DIGI
35.90
0.84%
EL
10.90
1.11%
TGN
389.00
0.26%
TEL
25.40
2%
ARHIVĂ ȘTIRI