Ministerul Sănătății: Pacienţii nu trebuie să plătească testul anti-COVID 19 la internarea într-o unitate sanitară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a aprobat un Ordin privind unele măsuri care se aplică de unităţile sanitare, în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, care prevede că pacienţii nu trebuie să plătească testul anti-COVID 19 la internare.

09 Septembrie 2022, 16:56 (actualizat 09 Septembrie 2022, 22:46) Știrile TVR |
Test PCR / FOTO: shutterstock.com

"Conform documentului, în vederea prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unităţile sanitare publice pot organiza testarea pacienţilor pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activităţii de screening la internare. Pacienţii nu trebuie să plătească testul anti-COVID 19 la internarea într-o unitate sanitară. Costurile activităţii de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii", informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, managerii unităţilor sanitare publice au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienţilor în unităţile sanitare publice, precum şi accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

"Nerespectarea acestor prevederi de către managerii unităţilor sanitare publice constituie cauză de încetare a contractului de management, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", precizează MS.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 4°C 3°C
CLUJ 6°C 7°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI