Ministerul Muncii deschide luni o linie telefonică pentru explicarea reglementărilor privind telemunca

6 noiembrie 2020, 17:47

„La dispoziţia mea, Ministerul Muncii deschide de luni un TelVerde, linia telefonică 0800.868.622, cu un program în primă instanţă între 9:00 şi 21:00, telefon la care puteţi suna pentru eventuale lămuriri suplimentare (…). Bineînţeles, toate canalele de dialog rămân deschise în ceea ce mă priveşte, rămânem în dialog şi preiau şi eu parte din aceste întrebări”, a anunţat Violeta Alexandru.

Rolul înfiinţării liniei telefonice este de a „veni în sprijinul angajatorilor, dar şi al salariaţilor care ar putea avea neclarităţi în ceea ce priveşte implementarea măsurilor luate de Guvern privind relaţiile de muncă”, potrivit unui comunicat publicat vineri de Ministerul Muncii.

Violeta Alexandru a adăugat că echipa ministerului este pregătită să rezolve problemele pe care angajaţii şi angajatorii le vor transmite MMPS pe tema celor două noi reglementări în domeniul muncii introduse de Guvern.

„Rolul meu ca ministru al Muncii este să mă asigur că prioritatea protejării sănătăţii angajaţilor este respectată concomitent cu protejarea locurilor de muncă, respectiv cu sprijinirea salariaţilor care se află în perioada următoare într-o nouă etapă de transformări şi de modificări a programului de lucru, a spaţiului în care lucrează, a condiţiilor în care lucrează. Rolul meu este să mă asigur că aceşti oameni ştiu că, dacă există cea mai mică problemă, este cineva aici care s-o preia şi s-o rezolve. De asemenea, grija mea este ca angajatorii să găsească în Ministerul Muncii un sincer partener, care este conştient de dificultatea prin care trece fiecare din aceşti angajatori. (…) Prioritatea în perioada următoare este desfăşurarea activităţii de la domiciliu sau din alte spaţii, pentru a evita aglomerarea în birourile curente de lucru. Cu alte cuvinte, o primă măsură luată este aceea de a solicita angajatorilor să-şi organizeze echipele de lucru, astfel încât acolo unde se poate să se desfăşoare activitatea de la domiciliu sau în regim de telemuncă”, a adăugat Violeta Alexandru.

Guvernul a aprobat, în şedinţa joi, o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, ca pe durata stării de alertă, angajatorii să dispună munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite.

„Totodată, în cazul în care munca la domiciliu sau telemunca nu sunt posibile, actul normativ prevede ca angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritorială, care au mai mult de 50 de salariaţi, să organizeze programul de lucru astfel încât salariaţii să fie împărţiţi în grupe care să înceapă şi să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră”, se mai spune în comunicatul ministerului.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Munca de acasă aduce kilograme în plus