Ministerul Mediului lansează o campanie de informare despre importanța separării gunoiului

Până în 2025 trebuie să reciclăm mai bine de jumătate din deşeurile pe care le producem. În prezent suntem mult sub această ţintă, iar dacă nu reuşim să o atingem riscăm sancţiuni uriaşe din partea Uniunii Europene. Pentru a creşte rata de colectare selectivă Ministerul Mediului lansează o campanie de informarea a românilor despre importanța separării gunoiului.

03 Mai 2022, 19:02 Știrile TVR |

Echipe mixte, formate din reprezentanți ai primăriei și firmei de salubrizare, îi întâmpină pe craioveni lângă containere și le explică unde trebuie aruncat gunoiul.

Până în 2025, mai bine de jumătate dintre deşeuri - adică 55% - trebuie să fie reciclate. O ţintă greu de atins pentru ţara noastră. Asta în condiţiile în care cea mai mare parte a deşeurilor produse ajunge la groapa de gunoi şi foarte puţine sunt valorificate.

România este la un pas de a fi sancţionată de Comisia Europeană pentru că nu respectă legislaţia de mediu.

Aşa că Ministerul Mediului vrea să convingă tot mai mulţi români să colecteze selectiv, în trei paşi.

E nevoie însă şi de mai multe spaţii speciale pentru colectarea, sortarea şi valorificarea deşeurilor.

Proasta gestionare a deşeurilor nu este doar o problemă de mediu, ci şi de sănătate publică.

Specialiştii susţin că în lipsa unor noţiuni elementare de reciclare mediul va fi distrus accelerat şi putem atinge un punct fără întoarcere.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 26°C
CLUJ 20°C 24°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI