Ministerul Educaţiei a publicat peste 1.000 de teze de doctorat, din cele 7.000 promise de ministrul interimar Monica Anisie

Ministerul Educației
Ministerul Educației
4 martie 2020, 16:55

Reprezentanții Ligii spuneau că dacă se publică toate tezele de doctorat ar începe „o curăţenie generală în toate instituţiile de învăţământ”.

„M-am aplecat încă din decembrie asupra acestui fapt şi iată că astăzi (miercuri-n.r.), chiar în acest moment, puteţi intra pe site să vizualizaţi primele teze pe care noi le-am pus în transparenţă”, a spus Monica Anisie, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

În luna februarie, ministrul Educaţiei a promis publicarea a peste 7000 de teze de doctorat. Mai mult, Anisie anunţa că şcolile vor fi evaluate şi de evaluatori externi.

Liga Studenților Iași a solicitat, în februarie, Ministerului Educației Naționale publicarea tuturor tezelor de doctorat, nu doar a celor depuse în format electronic începând din 2016, precum și transmiterea unei adrese către toate universitățile prin care să se clarifice faptul că prin acest demers nu se încalcă prevederile Regulamentul European de Protecție a Datelor (REPD/GDPR) și nu se aduce nicio vătămare vieții private a deținătorilor titlurilor de doctor.

Totodată, organizația a cerut incriminarea comercializării de lucrări științifice, introducerea unor sancțiuni administrative pentru instituțiile care „pierd” sau „fac pierdute” lucrări de doctorat și înăsprirea regimului penal pentru sustragerea sau distrugerea lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă