Ministerul Educației, recapitulare la izolare socială. Subiectul nr.2 – Organizarea profesorilor

O lectură cronologică a comunicatelor de presă și a ordinelor de ministru de până acum, relevă modul în care Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a gestionat criza provocată de pandemia COVID-19. Deciziile MEC sunt importante pentru 3 milioane de elevi și 200 de mii de cadre didactice din România, din toate ciclurile de învățământ.

29 Aprilie 2020, 12:55 (actualizat 29 Aprilie 2020, 13:01) |
Teleșcoala la TVR

Subiectul nr.2 – ORGANIZAREA PROFESORILOR

Pe 6 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a suspendat cursurile școlare, practic pe termen nedeterminat. Semestrul începuse de 3 săptămâni.

Patru zile mai târziu, MEC ”a recomandat conducerilor unităților de învățământ preuniversitar să sabiliească programul de lucru în funcție de măsurile dispuse de CNSSU” și a ”făcut apel la cadrele didactice să contribuie cu resurse educaționale deschise, potrivite perioadei din anul școlar”, acestea urmând să fie accesibile tuturor online. Propunerile cadrelor didactice  puteau fi postate de 55 de profesori din toată țara instruiți ”prin proiectul Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți- CRED”, proiect finanțat din 2017 din bani europeni și al cărui beneficiar este MEC. Totodată, ministerul a declarat: ”Ne dorim implicarea profesorilor pentru realizarea de lecții video, suportul tehnic fiind asigurat în mod gratuit, în cadrul unui parteneriat semnat cu Televiziunea Română”.

Pe 16 martie, a venit decretul prezidențial care instituia starea de urgenţă, urmat de izolarea la domiciliu, în toată țara.

La două săptămâni de la suspendarea cursurilor, pe 24 martie, MEC a  ”lansat o platformă digitală”, realizată tot prin proiectul CRED, ”în sprijinul cadrelor didactice care doresc să valorifice noile tehnologii în activitățile de învățare cu elevii.”

CITIȚI ȘI: Ministerul Educației, recapitulare la izolare socială. Subiectul nr.1 – Organizarea examenelor

După 3 săptămâni de criză COVID-19, pe 30 martie, ministrul educației, Monica Anisie, s-a adresat cadrelor didactice printr-o scrisoare deschisă: ”Continuarea învățării de acasă reprezintă modalitatea prin care putem să fim alături de copiii noștri”. În perioada de suspendare a cursurilor ”vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă”, prin ”fixarea cunoștințelor și recapitularea temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii.” Ministrul ”a recomandat fiecărui cadru didactic să selecteze instrumentele și resursele cele mai adecvate sau să-și creeze propriile resurse.” Iar acolo unde nu există tehnologie ”să continuăm și în situațiile acestea învățarea, utilizând manualele din biblioteca școlii, diverse materiale auxiliare de care dispuneți, toate acestea raportate la particularitățile de vârstă ale elevilor”.

Pe 22 aprilie, după 6 săptămâni de la oprirea cursurilor, dintre care trei de vacanță, prin ordin de ministru, MEC a anunțat că activitatea inclusiv ”prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)”. Tototdată ministerul a anunțat că ”poate decide ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line”. Ordinul stabilește și că ”activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal”.

Pe 27 aprilie, în cea mai recentă comunicare, MEC a anunțat că ”va continua învățarea asistată de tehnologie până în 12 iunie”, până la finalul anului școlar, ”cursurile rămânând suspendate”.

Din 2 iunie, doar elevii din clasele terminale ”vor reveni în unitățile de învățământ pentru două săptămâni” pentru ”activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”.  Măsurile ”prudente și controlate pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor cu Covid-19” de acces în școli urmează să fie comunicate.

Autor: Mihaela Căciuleanu

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 17°C
IASI 16°C 13°C
CLUJ 12°C 9°C
CONSTANTA 11°C 15°C
CRAIOVA 17°C 16°C
BRASOV 13°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI