Ministerul Educației: Elevii ucraineni se vor putea înscrie în școlile din țara noastră prin derogare față de numărul maxim de elevi în clasă

30 martie 2022, 23:44

„În proiectul ordonanţei de urgenţă pe care Ministerul Educaţiei îl are în pregătire, alături de această adaptare la noile realităţi, prin introducerea posibilităţii de a dezvolta activităţi online prin mijloace electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, în cadrul formei de învăţământ cu frecvenţă, mai avem şi alte modificări pe care le avem în vedere. Este vorba de o modificare la Legea educaţiei naţionale prin care, prin derogare, prin excepţie, faţă de numărul maxim de elevi în clasă care pot fi şcolarizaţi, (…) se adaugă, separat faţă de acest maxim, locuri pe care vor fi înmatriculaţi elevi ucraineni în situaţia în care vor dori acest lucru. Acest lucru a fost făcut pentru a nu afecta în niciun fel accesul elevilor români”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Proiectul vizează şi prelungirea termenelor pentru acreditarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

„Având în vedere specificul perioadei de criză pe care am traversat-o şi, îmi place să cred, ne apropiem de încheiere, aceste termene care sunt opozabile pentru evaluarea în vederea acreditării unităţilor de învăţământ preuniversitar se prelungesc de drept până la finele anului şcolar 2022 – 2023. Deci, este vorba de luna iunie 2023. În acest timp, vor fi o serie de modificări aşteptate în procesul de evaluare organizat de către ARACIP”, a
menţionat ministrul.

Potrivit acestuia, ordonanţa va reglementa şi o solicitare mai veche care vizează extinderea duratei studiilor de licenţă în domeniul Artele spectacolului de la 3 la 4 ani, în acest fel România aliniindu-se practicilor internaţionale în domeniu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite