Legile Educației, în dezbatere publică. Sorin Cîmpeanu: Sunt două legi care doresc să reformeze într-o manieră radicală sistemul de educație din România

13 iulie 2022, 14:05

Ministrul Educației a declarat, miercuri, într-o conferință de presă că sunt două legi care doresc să reformeze într-o manieră radicală, în egală măsura necesară și așteptată, sistemul de educație din România.

„După 24 august, moment în care se vor încheia consultările, aș vrea să rețineți că sunt doar două proiecte de lege care se doresc a fi îmbunătățite prin propuneri pe care le puteți trimite încă din acest moment pe adresa de mail [email protected]”, a anunțat ministrul Educației.

„În septembrie 2023 vom avea planuri cadru noi, vom avea un curriculum nou, vom avea instituții pregătite de o adevărată reformă în educație. Elevii care vor începe în acest an clasa a-VII-a, vor începe în septembrie 2023 clasa a VIII-a, vor fi prima generație care vor avea șansa, dacă doresc, să susțină un examen de admitere la Colegiile naționale. Colegiile naționale au până în acest moment au șapte criterii pe baza cărora pot căpăta acest statut, printre aceste criterii unul singur se referă la vechime – 75 de ani pentru colegii naționale, 50 de ani pentru colegii simple. Acest element ce ține de vechime va fi înlăturat și se vor păstra doar acele criterii care țin de calitatea actului educațional”, a explicat Câmpeanu.

„Nu aș vrea să existe îngrijorări excesive pentru că – vă anunț- sunt soluții- subiectele pot fi elaborate, spre exemplu, cu ajutorul Societății Române de Matematică sau cu sprijinul Institutului de Lingvistică sau pot fi elaborate cu sprijinul unui colectiv de experți externi, sau pot fi elaborate pentru un grup de mai multe colegii naționale, sunt soluții”, a subliniat ministrul.

„Susținem echitatea pentru că, toți cei care nu au reușit să promoveze acest examen de admitere la nivelul unui colegiu național vor avea șansa ca și până acum să fie repartizați prin examenul de Evaluare Națională, sigur pentru examenul de Evaluare Națională nu se ia în calcul media din școala gimnazială. Nu se schimbă disciplinele”, a mai spus Sorin Câmpeanu.

„Examenul de bacalaureat se vrea echitabil care să nu servească doar la acces  în facultate ci să-ți ofere o calificare, reală, credibilă, pe care angajatorii să o ia în considerare”„, a subliniat ministrul Educației.

____________________________

Cele două legi ale Educației sunt lansate astăzi în dezbatere publică, până pe 24 august. Le puteți consulta AICI

Potrivit informărilor trimise de ministrul Educației modificările din noile legi ale educației au la bază:

a) Starea de bine – crearea unui mediu favorabil învățării și a unui climat predictibil, de încredere care să asigure confortul fizic și psihic, creșterea stimei de sine și dezvoltarea personală pentru beneficiarii primari ai educației;

b) Echitatea – respectarea dreptului fiecărui beneficiar de a avea șanse egale de acces, participare și de atingere a potențialului său optim;

c) Excelența – atingerea celui mai înalt nivel de educație și formare profesională care vizează domeniile de competențe ale elevului, competenţă profesională a cadrului didactic/personalului de conducere din învăţământ care determină îmbunătăţirea permanentă a strategiilor didactice în activitatea profesională;

d) Integritatea – asigurarea de repere valorice și promovarea eticii în educație;

e) Profesionalismul – menținerea de standarde ridicate în furnizarea de servicii educaționale pentru beneficiarii primari ai sistemului de învățământ;

f) Respectul – adoptarea unor atitudini/comportamente de relaționare adecvate, pozitive, dezirabile, de apreciere/considerație în diferite contexte, față de alte persoane, instituții, mediu și societate, ca parte a formării;

g) Flexibilitatea – adaptarea la noi contexte și direcții care asigură un parcurs dinamic de învățare în vederea dobândirii și dezvoltării de competențe;

h) Transparența – asigurarea unui sistem educațional deschis prin promovarea unei comunicări asertive și oneste în procesul de educație și prin utilizarea unor mecanisme eficiente în procesul de învățare-evaluare.

i) Colaborarea – dezvoltarea parteneriatelor educaționale cu mediul universitar, comunitatea, familia, mediul de afaceri în vederea parcurgerii traseului educațional de către beneficiarul direct;

j) Diversitatea – acceptarea și promovarea unui sentiment puternic de identitate individuală bazată pe caracteristici personale, puncte forte, abilități, interese și perspective diferite;

k) Incluziunea – îmbunătăţirea permanentă a serviciilor oferite tuturor membrilor comunității, indiferent de particularitățile individuale, care să asigure participarea, dezvoltarea comportamentelor adaptative, dezvoltarea abilităților cognitive, construirea unor relații afective pozitive, asigurarea stării de bine, cu accent pe nevoile individuale ale beneficiarului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite