Ministerul Apărării: Procedura de atribuire a contractului pentru achiziția a 32 avioane F-16 din Norvegia a fost finalizată. Primele aeronave, livrate la finalul anului viitor

Vineri, la sediul Romtehnica, a fost semnat contractul de achiziție a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Regatului Norvegiei. Valoarea contractului este de 388 milioane euro și se va derula pe o perioadă de 3 ani. Primele aeronave vor fi livrate spre sfârșitul anului 2023.

04 Noiembrie 2022, 15:21 (actualizat 04 Noiembrie 2022, 21:27) Știrile TVR |

"Achiziția celor 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două state membre ale NATO, pentru creșterea capacității de apărarea a României și asigurarea contribuției naționale la apărarea colectivă în cadrul Alianței Nord-Atlantice", precizează Ministerul Apărării Naționale.

Instituția militară a convenit cu reprezentanții norvegieni contractul de achiziție a 32 de avioane F-16 în configurația M6.5.2, motoare de rezervă și suport logistic.

Contractul se derulează cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Guvernul României a transmis scrisoarea de tip "Letter of request" către Guvernul SUA, document pentru care se anticipează primirea unui răspuns până la sfârșitul anului.

Avioanele vor fi livrate României în stare operațională, cu o resursă disponibilă care va permite operarea acestora de către Forțele Aeriene Române pentru o perioadă de minimum 10 ani, respectiv pe durata perioadei de tranziție la avioanele de generația a V-a.

MApN a obținut la finalul anului trecut aprobarea Parlamentului României pentru inițierea procedurilor de achiziție.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configurație M5.2R, care vor fi modernizate la configurația M6.6, achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".

Misiunile specifice Serviciului de Luptă Permanent - Poliție Aeriană (SLP-PA) sunt executate cu aeronave F-16 și MiG-21 LanceR, însă folosirea acestora din urmă este o soluţie pe termen scurt (un an).

Scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR şi necesitatea executării în regim permanent a Serviciului de Luptă – Poliţie Aeriană cu avioane F-16, coroborate cu evoluția mediului de securitate regional, au determinat nevoia identificării unei soluţii care să permită apărarea spațiului aerian al României cu avioane F-16 și executarea SLP-PA cu avioane F-16, conform angajamentelor asumate față de NATO, mai precizează Ministerul Apărării Naționale.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -1°C
CONSTANTA -1°C -1°C
CRAIOVA -2°C 0°C
BRASOV -5°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI