Ministerul Agriculturii suportă 70% din prima de asigurare a culturilor, inclusiv împotriva secetei

Agricultură
Agricultură
29 aprilie 2020, 13:00

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), măsura de finanțare a primelor de asigurare a culturilor va fi deschisă în perioada mai-noiembrie 2020 şi este destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Pentru sectorul zootehnic sesiunea va fi disponibilă la o dată ulterioară, a anunțat MADR.

„În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toţi să-şi asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanțare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Reprezentanții Ministerului anunță că principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, alte fenomene climatice nefavorabile acoperite de submăsură sunt: arșița, inundațiile, grindina, înghețul, ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

MADR anunță că și procedurile de acordare a finanțărilor au fost simplificate.

„Astfel, acestea vizează: acordarea unui sprijin de 70% pentru toți fermierii, independent de dimensiunea fermei; revizuirea procesului de organizare a sesiunilor, prin eliminarea celor două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă și deschiderea unei sesiuni anuale pentru toate tipurile de cultură sau specie. Totodată, Ghidul solicitantului a fost simplificat semnificativ prin: reducerea numărului de documente obligatorii în cadrul pachetului depus împreună cu cererea de finanțare (de la 7 documente la 4 documente), eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi documente ștampilate, de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă și calculul privind dimensiunea economică a exploatației, precum şi clarificarea posibilității de a prezenta documente aferente plăților prin POS”, se arată în comunicat.

Anul trecut, îm cadrul acesti măsuri au fost depuse 1.077 cereri de finanțare eligibile, iar până la această dată au fost contractate 998 de cereri cu o valoare de aproximativ 1,75 milioane euro, fiind plătite 800 din acestea. Diferența este reprezentată de cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite