Ministerul Afacerilor Interne: În noaptea de Revelion au fost date aproape 7 mii de amenzi. Au fost depistaţi 7 urmăriţi naţional sau internaţional

Patrulă de poliție pe străzi
Patrulă de poliție pe străzi
1 ianuarie 2021, 14:02

În ultimele 24 de ore, 24.500 de angajaţi ai MAI, precum şi peste 2.300 de poliţişti locali au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz de urgenţă.

Angajaţii Ministerului de Interne au verificat modul în care sunt respectate normele de protecţie sanitară.

Din cele aproximativ 6.900 de amenzi aplicate la nivel naţional, peste 3.100 au fost pentru nepurtarea măştii de protecţie, 675 pentru nerespectarea de către agenţii economici şi persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru.

De asemenea, au fost constatate încălcări ale restricţiilor de circulaţie. 52 de amenzi au fost date pentru nerespectarea distanţării fizice, potrivit MAI.

Faţă de două persoane s-au început cercetările pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Au fost verificate aproximativ 71.000 de persoane fizice şi peste 13.600 de persoane juridice.

La linia TelVerde unde pot fi semnalate situaţiile de nerespectare a normelor de protecţie sanitară s-au primit 14 apeluri, care au fost verificate la nivelul municipiului Bucureşti şi în 9 judeţe. Au fost verificate, de asemenea, 2 sesizări însoţite de imagini foto-video.

Efectivele angrenate au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului 2020, au constatat 909 infracţiuni şi au aplicat aproximativ 6.900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.192.604 lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost depistaţi 7 urmăriţi naţional sau internaţional.

Pentru monitorizarea traficului rutier, poliţiştii au acţionat cu 286 de aparate radar. În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 219 permise de conducere şi 57 de certificate de înmatriculare.

Pe 31 decembrie au fost constituite 105 dosare penale privind infracţiuni la regimul articolelor pirotehnice. Au fost confiscate aproximativ 2.034 de kg de articole pirotehnice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite