Ministerul Afacerilor Externe: Două curse aeriene au adus în țară 394 de cetățeni români aflați în patru state
Printre cei care au revenit în țară se regăsesc cetățeni români care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective, precum și un caz medical.
Revenirea în țară a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene speciale operate de compania Tarom și cu alte două curse aeriene speciale operate de către companii private. Rutele urmate: București-Madrid-București, București-Amsterdam-București, București-Londra-București, respectiv București-Tunis-București.
Demersurile autorităților române au permis și revenirea unor cetățeni străini rezidenți în România, respectiv a 12 cetățeni tunisieni, 10 cetățeni spanioli, 7 cetățeni britanici, 2 cetățeni italieni, un cetățean al Republicii Moldova, un cetățean croat, un cetățean american, un cetățean olandez, un cetățean japonez și un cetățean al Republicii Côte D’Ivoire.
Sursa: Mediafax