Mina Minovici, primul director al Institutului Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”

30 aprilie 2019, 08:18

Mina Minovici a fost creatorul școlii românești de medicină legală și cum era firesc, primul director al  Institutului de Medicină Legală din România, construit în 1892. În 1930 s-a dat o lege specială care să-l  mențină pe viață director al IML.

Profesorul a fost o personalitate de anvergură internațională, cu studii la Pris și membru al Societăţii de Medicină Legală din Franţa.

În 1908, Mina Minovici a mumificat corpul unui bătrân cerșetor.

După aproape un secol, în 2003, investigațiile: tomografie computerizată, endoscopie, toxicologie la IML s-a constat că în interiorul mumiei se păstraseră toate în poziția lor anatomică normală.

Nu s-a descoperit decât o singură incizie, la nivelul coapsei drepte, prin care a fost deschisă artera femurală, pentru injectarea fluidului folosit la îmbălsămare.

Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea, care dispune de corpul meu, este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă” – Mina Minovici.

Asta a scris Mina Minovici fix cu un an înainte să moară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite