Militarii români din Polonia și-au prezentat sistemele antiaeriene în centrul Varșoviei

Alături de aliații americani, croați și britanici, militarii români au stat de vorbă cu polonezii, le-au arătat blindatele și, bineînțeles, au făcut zeci de fotografii. Armata Română are în Polonia peste 100 de militari cu mai multe sisteme antiaeriene Gepard, parte a Grupului de luptă al NATO din zonă.

28 August 2021, 20:38 Știrile TVR |

Românii, britanicii, croații și americanii din Grupul de luptă al NATO din Polonia și-au prezentat dotările în cea mai mare piață din Varșovia și lângă stadionul național.

Polonezi de toate vârstele au stat de vorbă cu militarii și și-au făcut fotografii lângă sistemele antiaeriene Gepard.

Lt. col. Craig Broyles, comandantul Grupului de luptă al NATO din Polonia: "Este fantastic să avem ocazia să interacţionăm cu polonezii. Ei pot vorbi cu soldaţii noştri, ne putem cunoaşte. Nimic nu e mai puternic decât să întâlneşti pe cineva faţă în faţă, să-l priveşti în ochi. Pot vedea şi aliaţii noştri, românii, croaţii şi, bineînţeles, soldaţii americani."

Grupul de luptă al NATO din Polonia are peste 1.000 de militari americani, români, britanici și croați. Unitatea își are baza în Bemowo Piskie, în apropierea graniței cu enclava Kaliningrad.

Lt. col. Craig Broyles, comandantul Grupului de luptă al NATO din Polonia: "Acest eveniment arată cel mai bine ce înseamnă Grupul de luptă Polonia: armata poloneză şi aliaţii asigurând o Europă sigură, un NATO sigur."

Armata română are militari în Polonia încă din 2017. Contingentul are peste 100 de oameni și se schimbă la fiecare 6 luni. În prezent, acolo sunt militari din Batalionul 288 de la Focșani.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 20°C
IASI 17°C 15°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 14°C 18°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI