Milionarii Europei, din nou în România. O partidă de vânătoare a avut loc pe domeniul lui Ion Țiriac din Ersig

2 februarie 2019, 18:11

 

Discreția a fost cuvântul de ordine și de această dată și lista invitaților nu a fost făcută publică.

Știm doar că au fost 11 la număr, iar printre participanți s-a numărat Stefano şi Filippo Ricci, deţinătorii unui brand italian de haine de lux.

De atfel, ambii au fost şi la vânătoarea de luna trecută, de la Balc.

Majoritatea invitaților au sosit încă de ieri în România, cu avioane private, pe aeroportul din Timișoara, și au fost cazați la un hotel din Buziaș, de unde au plecat spre Ersig cu mașinile.

Spre deosebire de partida de la Balc, la Ersig s-a mers o singură zi la vânătoare.

La intrarea pe domeniu, au fost puse preventiv covoare şi filtre de dezinfecţie împotriva pestei porcine, având în vedere confirmarea unor focare de pestă procină în județul vecin, Timiș.

De asemenea, carnea animalelor vânate va fi testată înainte de a fi donată centrelor de copii şi de bătrâni.

Pădurea de 700 de hectare, deținută de Ion Țiriac, face parte din fosta moșie Ersig, aparținând Casei Regale a României.

Domeniul i-a fost retrocedat Prințului Paul, care i-a vândut apoi terenul lui Ion Țiriac, în 2014.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite