Mike Pompeo, despre otrăvirea lui Navalnîi: Există şanse mari să vină de la înalţi oficiali ruşi

Mike Pompeo a declarat că există șanse mari ca otrăvirea lui Aleksei Navalnîi „să vină de la înalţi oficiali ruşi”. Şeful diplomaţiei americane a adăugat că SUA vor încerca să identifice vinovaţii.

10 Septembrie 2020, 11:33 (actualizat 10 Septembrie 2020, 11:34) |
Mike Pompeo, șeful diplomaţiei americane

Otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost probabil orchestrată de „înalţi oficiali” ai guvernului rus, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, crescând presiunea asupra Moscovei.

„Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident şi recunosc că există şanse mari să vină de la înalţi oficiali ruşi, cred că nu este bine pentru poporul rus”, a declarat secretarul de stat al SUA, potrivit Le Figaro.

Mike Pompeo a reafirmat că Washingtonul şi aliaţii săi europeni vor să vadă că Rusia ia măsuri faţă „de cei responsabili”. El a adăugat că americanii vor încerca să identifice vinovaţii.

„Este ceva ce urmează să analizăm, să evaluăm şi să ne asigurăm că facem ceea ce trebuie pentru a reduce probabilitatea ca aşa ceva să se întâmple din nou”, a explicat Pompeo.

Săptămâna trecută, Donald Trump a declarat că „nu a văzut încă” dovezi ale otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, după ce Germania anunţase că acesta a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Novichok.

Rusia, însă, a dat asigurări că medicii săi nu au găsit nicio urmă de otravă în corpul lui Navalnîi şi pune la îndoială versiunea europenilor, văzând-o ca pe o „campanie de dezinformare” pentru a-i impune noi sancţiuni.

Marţi, ţările G7 au cerut Moscovei să aducă „urgent” în faţa justiţiei autorii „otrăvirii confirmate” a lui Navalnîi, denunţând orice utilizare a armelor chimice ca fiind „inacceptabilă”.

Sursa: Mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI