Mii de ruşi au venit să-şi ia rămas bun de la Mihail Gorbaciov. Nicio zi de doliu naţional nu a fost anunţată în Rusia

Funeralii Gorbaciov
Funeralii Gorbaciov
3 septembrie 2022, 15:35

Mare personalitate politică a secolului trecut, Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „lungi şi grave maladii”, potrivit spitalului unde fusese îngrijit. Mihail Gorbacov a marcat istoria, grăbind, în pofida dorinţei sale, destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, în timp ce încerca să o salveze cu reforme democratice şi economice, punând astfel capăt Războiului Rece.

Salutat de Occident ca un om al păcii, Gorbaciov este văzut de mulţi în Rusia drept cel răspunzător pentru decăderea geopolitică a Moscovei şi anii de criză politică şi economică ce au urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice.

Semn al lipsei de simpatie a actualei puteri ruse faţă de Gorbaciov, nicio zi de doliu naţional nu a fost anunţată în Rusia. Mai mult, funeraliile se derulează în absenţa lui Vladimir Putin, absenţă justificată de Kremlin printr-un „program încărcat” al liderului rus. Miercuri, Kremlinul l-a descris pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar a adăugat că ”romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident nu se justifica.

Cu toate acestea, câteva mii de ruşi au stat la coadă sâmbătă dimineaţa în faţa Casei Sindicatelor din Moscova, în apropiere de Kremlin, unde a fost depus sicriul cu trupul lui Gorbaciov, pentru a-şi lua rămas bun. Într-un context de represiune şi în plină intervenţie militară a Moscovei în Ucraina, unii ruşi prezenţi la funeralii îşi aminteau cu nostalgie deschiderea şi „suflul de libertate” din epoca lui Gorbaciov.

Ambasadorii mai multor ţări occidentale, precum şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi jurnalistul Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, s-au deplasat la ceremonia de la Casa Sindicatelor, pentru a prezenta condoleanţe fiicei lui Gorbaciov, Irina.

Ruşii intrau în grupuri mici în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor, unde un portret al fostului lider sovietic trona alături de sicriul deschis, lângă care stătea aşezată fiica lui Gorbaciov. Doi gardieni în uniformă erau postaţi de o parte şi de alta a sicriului, în timp ce vizitatorii depuneau flori înainte de a se înclina cu respect şi în tăcere în faţa sicriului.

Însă, în plină criză între Moscova şi Occident din cauza conflictului în Ucraina, niciun mare lider mondial nu era prezent la ceremonie.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, apropiat al Kremlinului, este singurul lider străin a cărui venire la Moscova a fost anunţată sâmbătă, în ultimul moment. Potrivit preşedinţiei ruse, nu este prevăzută nicio întrevedere a lui Orban cu Vladimir Putin.

Mihail Gorbaciov va fi a fi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul Novodevicie. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov. Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Drapelele au fost coborâte în bernă sâmbătă la Berlin cu ocazia funeraliilor lui Mihail Gorbaciov, care a avut un rol decisiv în procesul ce a dus la căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă