Mii de români au alergie la ambrozie. Avem lege pentru eradicarea acestei plante, dar nu există norme de aplicare

26 august 2020, 22:01

Ambrozia crește nestingherită pe terenurile virane, în timp ce din ce în ce mai mulți români dezvoltă alergie la această plantă. Numai în Arad, de exemplu, sunt kilometri întregi acoperiți cu ambrozie, spre disperarea oamenilor.

Ambrozia este acum în perioada de înflorire. Iar polenul ei poate fi dus de vânt chiar și 450 km, așa că sunt afectați chiar și cei care nu locuiesc în apropierea ei.

Alergia la ambrozie este una dintre cele mai periculoase, spun medicii. În unele cazuri se ajunge la instalarea astmului bronșic.

Că să fie eradicată, ambrozia trebuie smulsă din rădăcină, iar terenul tratat cu erbicid. Altfel, apare din nou.

Primăria Arad susține că a început tăierile pe terenurile pe care le are în proprietate și că a notificat proprietarii terenurilor pline de ambrozie.

În 2018 a fost votată o lege care îi obligă pe proprietarii terenurilor să distrugă acesta plantă. Legea a fost modificată anul acesta, dar încă nu are norme de aplicare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă