La Londra, câteva mii de persoane au cerut guvernului conservator, condus de premierul Theresa May, să renunţe la Brexit.
După ce a manifestat pe străzile din centrul capitalei britanice, convoiul s-a oprit în faţa Parlamentului.
Mai mulţi protestatari, între care şi politicieni, au luat cuvântul pentru a pleda cauza Uniunii Europene.
Acest ''Marş pentru Europa'' a avut loc cu două zile înainte de primul vot în Parlamentul britanic privind proiectul de lege al guvernului menit să stabilească ce legi europene vor fi menţinute în dreptul naţional după ieşirea din UE, o etapă majoră în punerea în practică a Brexit-ului.