Mihailo Podoliak: Ucraina nu va semna un acord de deblocare a exporturilor de cereale decât cu ONU şi cu Turcia. Rusia să semneze un acord distinct

Ucraina nu va semna acordul foarte aşteptat asupra deblocării exporturilor de cereale decât cu ONU şi cu Turcia, Rusia trebuind să semneze un acord distinct, a anunţat vineri consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak, citat de The Guardian.

22 Iulie 2022, 15:51 (actualizat 22 Iulie 2022, 15:56) Știrile TVR |
Mihailo Podoliak

"Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia. Noi semnăm un acord cu Turcia şi cu ONU şi ne asumăm angajamente faţă de acestea. Rusia semnează un acord similar cu Turcia şi ONU", a indicat pe Twitter Mihailo Podoleak.

El a avertizat că Ucraina nu va accepta nici o escortă din partea navelor ruseşti pentru exporturile sale şi nici prezenţa vreunui reprezentant al Moscovei în porturile sale, promiţând o "ripostă militară imediat" la orice "provocare" rusească după încheierea acestui acord.

"Toate inspecţiile navelor de transport vor fi efectuate de grupuri comune în apele Turciei dacă va fi nevoie", a adăugat el.

 

 

Pentru semnarea documentului se află la Istanbul ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, şi ministrul apărării Serghei Şoigu.

Acordul asupra cerealelor este foarte aşteptat de comunitatea internaţională, în condiţiile în care aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile ucrainene de circa cinci luni din cauza războiului declanşat la 24 februarie de Rusia.

Semnarea acestui text major - negociat dur sub auspiciile Naţiunilor Unite şi ale Turciei - este aşteptată să aibă loc în jurul orei 13:30 GMT. Aceasta va avea loc la somptuosul Palat Dolmabahce, pe strâmtoarea Bosfor, în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a precizat preşedinţia turcă, potrivit AFP.

Acordul prevede crearea unor coridoare sigure pentru a permite circulaţia navelor comerciale în Marea Neagră, a cărei neutralitate strictă Moscova şi Kievul se angajează să o respecte.

Acesta ar fi iniţial validat timp de patru luni, timp necesar pentru a scoate ceea ce s-a acumulat în silozurile din Ucraina, şi apoi reînnoit automat

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 7°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 6°C 5°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI