Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: Vaccinarea – în școli sau la un centru de vaccinare din proximitatea unităţii de învăţământ

Ioana Mihăilă ministrul Sănătății
Ioana Mihăilă ministrul Sănătății
1 septembrie 2021, 11:43

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat miercuri că vaccinarea împotriva COVID-19 a elevilor se va efectua, în funcţie de condiţii, de către personalul medical al şcolii, de către echipe mobile, sau prin deplasarea la un centru de vaccinare din proximitatea unităţii de învăţământ.

„Există trei metode prin care vaccinarea în şcoli se organizează, conform discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii CNCAV. În situaţia în care şcoala dispune de resursele materiale şi umane pentru organizarea unui cabinet de vaccinare – vorbim aici de medic şi asistentă medicală – vaccinarea se face cu personalul şcolii, în şcoală. Dacă şcoala nu dispune de aceste resurse, Direcţia de Sănătate Publică mobilizează o echipă mobilă cu programare prealabilă pentru a asigura vaccinarea elevilor care sunt eligibili, dar şi a cadrelor didactice şi a părinţilor care doresc să se prezinte la vaccinare în şcoala respectivă, iar în situaţia în care avem o şcoală din mediul urban care are în proximitate un centru de vaccinare, atunci elevii sunt programaţi pentru vaccinare în centrul de vaccinare aflat în apropiere”, a spus Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii a participat, alături de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la o conferinţă de presă privind semnarea Ordinului comun pentru deschiderea şi funcţionarea şcolilor.

Ioana Mihăilă: Şcolilor le vor fi puse din nou la dispoziţie teste

Şcolilor le vor fi puse din nou la dispoziţie teste pentru detectarea noului coronavirus, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Şcolilor le vor fi puse din nou la dispoziţie teste, aşa cum au avut şi anul trecut. DSP-urile încă au teste în stoc şi noi avem pentru a distribui DSP-urilor teste suplimentare dacă ele se epuizează”, a spus Mihăilă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite