Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice: Sper într-o normalizare a relațiilor dintre SUA și Rusia

Mihail Gorbaciov
Mihail Gorbaciov
20 ianuarie 2021, 12:15

„Relaţiile actuale sunt sursa unei mari îngrijorări. Din nefericire, aceasta este realitatea. Însă aceasta mai înseamnă că trebuie să se facă ceva pentru normalizarea relaţiilor”, a declarat Gorbaciov într-un interviu pentru agenţia de presă TASS.

„Avem nevoie să vorbim între noi, pentru ca intenţiile şi acţiunile noastre să fie clare”, a continuat fostul şef de stat, astăzi în vârstă de 89 de ani, dând drept exemplu experienţa sa la conducerea Uniunii Sovietice. „Atunci când am reluat dialogul, ne-am întâlnit la cel mai înalt nivel – după o pauză de şase ani!”, a amintit el.

„Trebuie început de undeva. Nu ne putem închide în sine”, a mai spus Gorbaciov, care a îndemnat la dialog între cele două capitale şi şi-a reiterat apelul în vederea prelungirii tratatului pentru dezarmare nucleară Noul START, ce urmează să expire la 5 februarie.

Succesor al tratatului START 1, semnat în 1991 de Mihail Gorbaciov şi George H.W. Bush, tratatul Noul START menţine arsenalele celor două ţări mult sub nivelul lor din timpul Războiului Rece. În vigoare din 2011, el limitează la 700 numărul de lansatoare nucleare strategice desfăşurate şi la 1.550 numărul de focoase nucleare.

Expirarea apropiată, pe 5 februarie, a tratatului Noul START a fost sursă de tensiuni între Washington şi Moscova, care au dispute cu privire la termenii pentru reînnoirea acestuia.

„Cred că ar fi posibilă o punere de acord asupra unor reguli ale jocului, apoi să se vadă dacă acestea sunt respectate. Şi dacă ele nu sunt respectate, să vorbim deschis despre asta, să discutăm despre ceea ce nu funcţionează, ce probleme”, a adăugat Gorbaciov.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite