Mihaela Buzărnescu, accidentată la Montreal, nu va participa la US Open. Sportiva i-a mulțumit Elinei Svitolina pentru ajutorul pe care i l-a dat după accidentare

10 august 2018, 07:46

Mihaela Buzărnescu a scris într-o postare pe rețelele de socializare că are un ligament rupt și două întinse și că este foarte tristă că nu va juca la US Series.

Veste bună: Niciun os rupt. Vestea proastă: un ligament rupt, două întinse. Sunt foarte tristă că nu voi juca la US Series, dar voi face tot ce pot pentru a mă recupera pentru sezonul asiatic. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul și vă țin la curent„, a scris Miki pe rețeaua de socializare, unde a postat și o fotografie din spital, cu piciorul bandajat.

(w500) Mihaela Bu

Într-o postare separată, Mihaela Buzărnescu i-a mulțumit Elinei Svitolina, adversara ei din meciul în care s-a produs accidentarea.

„Iți mulțumesc, Elina Svitolina, pentru ajutorul pe care mi l-ai dat pe teren. Mă voi întoarce ca să putem termina setul 3”, a scris românca.

Reprezentanta ţării noastre a suferit o accidentare  la piciorul drept în meciul din turul doi de la Montreal, cu Elina Svitolina,  la scorul de 6-3, 6-7 (5/7), 4-3 în favoarea adversarei sale.

(w500) Mihaela Bu

Svitolina a fost cea care i-a adus gheață și s-a aflat permanent în preajma ei, încurajând-o.

După intervenția medicilor, Mihaela a părăsit terenul într-un scaun cu rotile, în aplauzele celor aflați în tribună.

(w500) Mihaela Bu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite