Migranții aflați pe nava umanitară Aquarius care se află în Mediterană vor fi preluați de patru state

26 septembrie 2018, 15:21

Noaptea este foarte frig. Ziua este prea cald. În fiecare noapte sunt conflicte între refugiații din Afganistan, Iran și Africa. Nu suntem în siguranță în Moria.

Sunt doar 70 de toalete, potrivit unei situații prezentate de organizație umanitară și se stă câteva ore la coada pentru o porție de mâncare.

Nu sunt nici pături și nici corturi suficiente. Infecțiile se extind, iar unii nu mai rezistă psihic, în special copii, așa cum a constat acest medic.

Sunt încercări de suicid în rândul copiilor din cauza disperării și a lipsei de speranță. Primul interviu pentru acordarea azilului este programat pentru noiembrie anul viitor.

Până la sfârșitul lunii, 2000 de solicitanți de azil vor fi relocați în alte tabere din Grecia. Situația nu este mai ușoara nici pentru migranții care vin pe mare.

După mai multe zile de negocieri, Franța, Germania, Spania și Portugalia au ajuns la un acord privind așa numită repartizare solidară a celor 58 de migranți care se află pe nava umanitară Aquarius.

Malta a acceptat transferarea lor pe un vas maltez după ce s-a asigurat ca nici unul nu va rămâne pe teritoriul sau.

În iunie, aceeași nava a fost în centrul unei crize diplomatice după ce a salvat peste 600 de migranți în Mediterană. Au fost debarcați în Spania, după ce Italia și Malta nu i-au acceptat.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite