A început numărătoarea inversă pentru declanşarea oficială a Brexitului. Miercuri, Londra va notifica divorţul de Uniune printr-o scrisoare a premierului britanic trimisă la Bruxelles. Pentru Londra, priorităţile par a fi securizarea graniţelor şi viitorul acord de liber schimb. Bruxellesul vrea ca mai întâi să rezolve problema drepturilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie.
Miercuri va începe lansarea oficială a negocierilor pentru declanşarea Brexitului, procesul va dura aproximativ doi ani, în care multe lucruri se mai pot schimba.
O statistică publicată, marţi, în Marea Britanie, arată că în Australia ajung doar 1,7 procente din exporturi, în Canada 1,2 procente, iar în Noua zeelandă doar 0,2 procente. În statistică se spune că vechiul imperiu nu poate înlocui cele 44 de procente de exporturi ale Marii Britanii către UE.
Regatul Unit va face un acord de comerţ cu India însă acest lucru nu va fi gratuit, ci va fi însoţit de un acord de vize pentru cetăţenii indieni. Se va schimba astfel un val de imigraţie cu altul.
Una dintre regiunile care au votat masiv pentru ieşirea din UE, Ţara Galilor, a fost principalul receptor al fondurilor europene cu peste 66%. În acelaşi timp 70 la sută din ceea ce se producea în Ţara Galilor era exportat în UE.
Acum, că şi subvenţiile pentru fermieri au fost tăiate, încep şi votanţii de acolo să realizeze ca lucrurile nu sunt aşa cum li s-a spus.
Viaţa în Marea Britanie s-a scumpit, pe fondul devalorizării. Taxele locale, produsele alimentare s-au scumpit. Preţul la carne s-a dublat, de la 5,5 lire a ajuns la peste 10 lire, a transmis de la Londra, corespondentul TVR, Felix Totolici.