Midia Marine Terminal a început revizia planificată a terminalului offshore

Rafinaria Petromidia / Facebook Rompetrol - KMG International
Rafinaria Petromidia / Facebook Rompetrol - KMG International
7 august 2023, 10:31

Terminalul are o capacitate de transfer de 16 milioane tone/an şi reprezintă unica facilitate de descărcare – încărcare ţiţei de acest tip din România.

„Folosim cele mai bune materiale pentru aceste lucrări, dezvoltate prin utilizarea tehnologiilor de top în domeniu, pentru că operarea terminalului marin are o importanţă strategică pentru toate operaţiunile desfăşurate de Grupul KMGI. Noile materiale vor asigura un flux constant de materii prime, în cele mai bune condiţii de siguranţă, atât pentru ansamblul tehnic, cât şi pentru mediul marin”, a declarat Ioan Taus, director general al Midia Marine Terminal.

Pentru prevenirea potenţialelor riscuri de poluare, compania a implementat un set de proceduri stricte, inclusiv exerciţii şi planuri pentru combaterea deversărilor cu produs petrolier.

„Astfel, biodiversitatea din arealul litoral al Mării Negre, cât şi cel al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, aflat în imediată apropiere, sunt protejate de factorii de risc”, precizează reprezentanţii companiei.

Lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni, sunt desfăşurate cu personalul propriu şi contractat al Midia Marine Terminal, peste 100 de oameni fiind implicaţi în proiect. Un rol foarte important îl au cei 21 de scafandri, dintre care 9 sunt specialişti cu experienţă angajaţi permanenţi ai companiei, care vor fi asistaţi pe perioada întregului proces de tehnicieni de scufundare, supervizori de lucrări, tehnicienii de cameră hiperbară, dar şi de personalul navigant de pe cele trei remorchere ale Midia Marine Terminal.

Mentenanţa va viza, în principal, schimbarea tuturor furtunurilor plutitoare şi submarine, peste 50 de piese care însumează aproximativ 600 de metri. Investiţia totală este estimată la circa 4,3 milioane dolari, furtunurile marine cu dublă protecţie fiind produse de compania Yokohama, din Japonia.

Perioada optimă de exploatare a furtunurilor variază între 2 şi 8 ani, în funcţie de zona în care sunt montate şi de nivelul de stres mecanic la care sunt supuse, atât în timpul operării, cât şi în perioadele de repaus. Echipamentele care vor fi scoase din uz urmează să fie neutralizate, cu sprijinul unor firme specializate, conform reglementărilor în vigoare.

În prima jumătate a anului, la terminalul marin al companiei au fost descărcate peste 30 de nave de mari dimensiuni, cu capacitate de transport care variază între 100.000 şi 160.000 de tone. Acestea au transportat, pentru rafinăria Petromidia Năvodari, circa 2,6 milioane de tone de ţiţei, principala sursă fiind câmpurile petrolifere din Kazahstan.

În prezent, capacitatea de stocare a ţiţeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiţii optime a celei mai mari rafinării din România, subliniază sursa citată.

În cazul în care va fi nevoie de stocuri suplimentare de materie primă, Rafinaria Petromidia va putea folosi soluţii alternative pentru asigurarea necesarului, inclusiv din capacităţile de stocare aflate în Portul Constanţa.

Terminalul marin deţinut de KMG International operează de aproape 15 ani, timp în care a fost folosit pentru a alimenta rafinăria Petromidia cu aproximativ 55 de milioane de tone de materii prime, sosite cu 650 de nave, cantităţi provenite, în mare măsură, din Kazahstan, cu sprijinul unicului acţionar al Grupului KMGI, compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite