Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
REPORTAJELE TELEJURNALULUI

Mici la stat, mari la suflet. Cum e viaţa la un metru înălţime

Sunt la fel ca noi, cu o singură diferenţă, care schimbă radical perspectiva asupra lumii înconjurătoare. Cel mai banal gest pentru noi, poate deveni o grea încercare pentru ei. Cât de dificilă este viaţa la doar 1 metru înălţime, ne invită să descoperim Lucian Pîrvoiu, la Reportajele Telejurnalului.

24 Mai 2014, 20:44 |
Reportajele Telejurnalului: Oameni mici, cu suflet mare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Costel şi Cocuţa sunt un cuplu de liliputani a căror înălţime nu depăşeşte un metru. Îşi duc existenţa departe de lumea dezlănţuită, undeva la ţară, unde lumea s-a obişnuit cu ei şi nu îi mai priveşte ca pe nişte ciudăţenii ale naturii, sşa cum se mai întâmplă uneori când ajung la oraş.

Cu sau fără haine pe măsură, Costel şi Cocuta nu se dau în lături de la munci pe care până şi cei mari le pot găsi istovitoare. Iar seara, se retrag în casă,  unde cel mai mult le place să rememoreze momentul în care şi-au unit destinele lor de oameni mici într-o lume mare.

Filip şi Andrei au  3, respectiv 5 ani. La această vârstă, toată  lumea e a lor şi joaca e la loc de cinste. Diagnosticul de acondroplazie, o formă de nanism care afectează creşterea oaselor lungi ale membrelor, nu le tulbură defel distracţia.

Mamele celor doi au înfiinţat, în premieră în România, Asociaţia Oamenilor Mici, prin care îşi propun să lupte împotriva prejudecăţilor şi să le ofere copiilor lor şi tuturor celor asemenea lor confortul unei existenţe normale.

În România, numărul persoanelor atinse de nanism nu este cunoscut cu exactitate, însă statisticile europene indică o frecvenţă a cazurilor de unu la 26-28 de mii de nou-născuţi. Deşi riscul de a naşte un astfel de copil e cel mai mare în cazul cuplurilor atinse de această disfuncţie, de 75 la sută, cei mai mulţi copii cu acondroplazie, 80 la sută, provin din părinţi cu  statură normală.

Cele mai sigure în determinarea unui posibil astfel de caz sunt testele genetice. Acestea stabilesc însă doar diagnosticul, deocamdată  neexistând o terapie ţintită pentru astfel de cazuri.

Există, totuşi, o rază de speranţă pentru cei atinşi de nanism. Acolo unde genetica doar constată, deocamdată, chirurgia vine cu o soluţie eficientă: operaţia de alungire a membrelor, patentată de medicul sovietic Gavril Abramovici Ilizarov în anii '50 ai secolului trecut. Aceasta presupune secţionarea osului vizat şi fixarea celor două segmente rezultate într-o tijă metalică ce preia presiunea pe care ar trebui să o simtă osul în timpul mersului. Cele două segmente sunt ulterior îndepărtate cu ajutorul unei chei în ritmul de un milimetru pe zi. În locul liber se formează ţesut osos nou.

O operaţie dureroasă, care se întinde pe luni de zile şi ani de refacere.  Profesorul Gheorghe Burnei este unul dintre medicii români care realizează astfel de operaţii.

Neajunsul acestei metode este că nu permite o alungire mai mare de 6 centimetri, ceea ce pentru unii pacienţi poate fi dezamăgitor. Mai ales dacă se compară cu Vlad Damian, singurul român care s-a operat în Franţa la sfârşitul anilor 90 şi a câştigat peste 20 de centimetri în înălţime, după ce şi-a lungit şi tibia şi femurul în operaţii succesive! Dacă îl priveşti astăzi pe profesorul de muzică Vlad Damian îţi vine greu să crezi că tânărul de aproape 1 metru 70 de astăzi abia depăşea în urmă cu 16 ani 1 metru 40. Şi totuşi, dorinţa să de a fi mai înalt i-a fost îndeplinită la capătul a trei ani foarte dureroşi şi plini de privaţiuni.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN REPORTAJELE TELEJURNALULUI
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 18°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 17°C 15°C
CRAIOVA 19°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Septembrie 2018, 04:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-09-2018
Deschidere: 8382.72
Maxim: 8427.97
Mimim: 8361.61
Variatie: -0.06%
TLV
2.33
0%
BRD
13.58
1.17%
FP
0.92
0.99%
SNP
0.37
1.35%
SNG
32.75
0.76%
EL
10.32
1.17%
TGN
355.50
1%
SIF5
2.14
0%
COTE
87.00
0.46%
M
26.50
3.28%
ARHIVĂ ȘTIRI