"Mi-era dor de mama". Un băiețel de 10 ani a fugit de la școală ca să-și caute mama, care l-a lăsat în grija statului

Poveste emoționantă în Drobeta Turnu Severin, acolo unde un băiețel de 10 ani a plecat de la școală să își vadă mama, care îl lăsase în grija statului. O patrulă de jandarmi a văzut copilul rătăcind la marginea orașului. Era înfrigurat și speriat.

22 Ianuarie 2022, 18:17 (actualizat 22 Ianuarie 2022, 19:03) Știrile TVR |

"Mi-era dor de mama", astea le-a spus băiețelul jandarmilor care l-au găsit zgribulit pe o stradă de la marginea orașului Drobeta Turnu Severin. Șase ore a rătăcit, singur, în frig. Plecase de la școală de dimineață. Camerele de supraveghere au înregistrat momentul.

Băiatul a ieşit pe poarta destinată profesorilor, care nu era încuiată. Speriată că nu se mai întoarce în clasă, învățătoarea a sunat la poliție.

Băiatul și sora lui de șapte ani au fost luați din familie în luna octombrie de specialiștii de la Direcția de asistență socială din cauză că erau neglijați. Chiar mama a recunoscut că nu îi poate crește și a fost de acord ca micuții să ajungă în grija statului.

Mama a fost anunțată de dispariția băiatului. Și a mers să-i vadă pe copii.

Cei doi copii primesc ajutor psihologic de când au fost preluați de Direcția de Asistență Socială. Le place că au început să meargă în mod regulat la școală și că mănâncă bine, însă le este dor de mamă, spune psihologul care îi consiliază.

Copiii vor rămâne o perioadă în grija statului, iar mama va fi sub supravegherea specialiștilor de la Direcția de Asistență Socială. Aproape 50 de mii de copii sunt separați de părinții lor și se află în sistemul de protecție, arată ultimele date oficiale.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 28°C
IASI 32°C 24°C
CLUJ 27°C 22°C
CONSTANTA 26°C 23°C
CRAIOVA 32°C 29°C
BRASOV 29°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI