Mezzosoprana Maria Berezovska, solistă a operei din Kiev, apariție specială pe scena Operei Naționale București în spectacolul „Lohengrin”, în regia lui Silviu Purcărete

28 martie 2022, 17:40

(w140) Mezzosopra„Opera Națională București își arată sprijinul necondiționat pentru artiștii și poporul ucrainean, iar în aceste vremuri de grea încercare am primit-o cu toată deschiderea și susținerea pe mezzosoprana Maria Berezovska să evolueze pe scenă alături de soliștii primei scene lirice”, se arată într-un comunicat oficial.

„Montarea operei ‘Lohengrin’ de Richard Wagner, una dintre creaţiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, reprezintă o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume”, subliniază instituția.

„Reuniunea dintre forța supranaturală și cea umană și imposibilitatea ca aceasta să reziste testului timpului”. Acesta este modul în care Richard Wagner a descris opera „Lohengrin”, inspirat din epopeea lui Wolfram von Eschenbach și din „Cavalerul cu Lebădă”, lucrare a lui Conrad von Wurzburg.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc sâmbătă, 30 aprilie, începând cu ora 18.00.

Biletele pot fi achiziționate pe tickets.operanb.ro și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Distribuția reprezentației din 27 martie 2022

Dirijor: Tiberiu Soare

Lohengrin: Daniel Magdal

Elsa von Brabant: Iulia Isaev

Ortrud: Maria Berezovska – invitată

Friedrich von Telramund: Cătălin Toropoc

Heinrich der Vogler: Marius Boloș

Heerufer: Vasile Chișiu

 

Lohengrin actorul: Istvan Teglas

Elsa actriță: Anda Saltelechi

Ortrud actriță: Alina Petrică

Telramund actorul: Rareș Florin Stoica

 

Pregătire muzicală: Luminița Berariu, Ioana Maxim, Liana Mareș și Sabin Orbulescu

Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite