Metrorex introduce card propriu contactless pentru abonamentul săptămânal, lunar sau anual

Metroul ARHIVĂ
Metroul ARHIVĂ
28 iulie 2021, 18:01

Emiterea de card contactless nominal reîncărcabil va fi realizată gratuit de Metrorex pentru prima dată, iar în caz de pierdere, furt sau deteriorare din vina călătorului o emitere ulterioară va fi contra cost, potrivit Metrorex.

Cardurile contactless reîncărcabile vor putea fi procurate şi reîncărcate doar de la casieriile care eliberează bon fiscal, din următoarele staţii de metrou: Pantelimon, Republica, Costin Georgian, Nicolae Grigorescu 1, Titan, Dristor 1, Mihai Bravu, Timpuri Noi, Piaţa Unirii 1, Izvor, Eroilor, Grozăveşti, Petrache Poenaru, Gara de Nord 1, Piaţa Victoriei 2, Ştefan cel Mare, Obor, Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Dristor 2, Dimitrie Leonida, Apărătorii Patriei, Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Tineretului, Piaţa Unirii 2, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera, Preciziei, Păcii, Gorjului, Lujerului, Politehnica, Constantin Brâncuşi, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont şi Academia Militară.

Cardurile contactless se utilizează prin apropierea acestora de pictograma contactless existentă la nivelul porţilor de acces din staţiile de metrou.

Sistemul de acces al Metrorex permite utilizarea cartelei magnetice, a cardului bancar contactless şi a noului card contactless Metrorex.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite