Metrorex ia măsuri pentru evitarea aglomerației în stațiile de metrou

Dezinfecție la metrou
Dezinfecție la metrou
20 octombrie 2020, 17:48

Potrivit unui comunicat transmis marți de Metrorex, personalul societății, care are atribuții în supravegherea accesului în stații, personalul de conducere a trenului, precum și alt personal Metrorex au sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a stațiilor.

„Pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumați în vederea păstrării distanței fizice. În vederea luării de măsuri operative, posibilele situații de aglomerare vor fi raportate de personalul Metrorex către factorii de decizie din cadrul societății și Poliției Metrou”, spun reprezentanții Metrorex.

De asemenea, personalul Metrorex are sarcini de îndrumare și informare a călătorilor prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și de atenționare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanțarea și de a purta corect masca de protecție.

În cazul în care apar situații precum urgențele medicale în trenurile de metrou, personalul medical care intervine va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situația o permite.

Personalul de pază, împreună cu Poliția Metrou și cu alte forțe de ordine publică, precum și salvatorii Metrorex vor asigura protecția zonei de intervenție.

Paza stației, susținută de Poliția Metrou și alte forțe de ordine publică, vor limita, accesul călătorilor în stațiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării. Totodată, personalul instituției va sprijini Poliția Metrou, care patrulează în stațiile de metrou și intervine punctual împreună cu Jandarmeria, ISU și alte organe de ordine publică abilitate, în funcție de situație.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă