Metoda accidentul face victime. O femeie de 64 de ani a murit din cauza apelului primit

Înșelăciunea prin metoda accidentul a avut efect mortal asupra unei femei din județul Vaslui. Aceasta a făcut infarct, convinsă că nepotul ei a paralizat în urma unui accident. Persoana care a sunat-o i-a cerut 20 de mii de lei ca să-l opereze pe tânăr. Din cauza șocului, femeia a murit. Polițiștii îi caută acum pe cei vinovați.

17 Iulie 2019, 20:04 |
Metoda accidentul
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Apelul care a provocat nenorocirea a venit înainte de miezul nopții, pe telefonul fix, povestește soțul femeii. Chiar el a răspuns și a vorbit cu mai multe persoane. Din conversație reieșea că nepotul de 16 ani a suferit un accident și e grav rănit. Și că are nevoie urgent de 20.000 de lei pentru o operație, bani pe care să îi trimită urgent.

Omul a intrat în panică și nu s-a gândit nicio clipă că ar putea fi o păcăleală.

Plină de griji, soția bărbatului a vrut să vorbească și ea la telefon cu cel despre care credea că e nepotul ei.

Rudele și vecinii au primit vestea șocați.

Disperat, bărbatul a alertat vecinii, a sunat la 112 și a cerut ajutor. Dar medicii de la Ambulanță nu au mai putut face nimic pentru femeie. Familia a făcut plângere la Poliție și vor ca vinovatul să fie prins. Mai ales că și alți vecini au primit apeluri similare. Dar și-au dat seama la timp că e o înțelătorie.

Oamenii sunt convinși că autorul moral al acestei tragedii este localnic pentru că știa nume și detalii despre cei pe care i-a sunat.

Metoda accidentul nu este nouă și totuși continuă să facă victime. Polițiștii atrag din nou atenția să nu ne lăsăm înșelați și să le explicăm celor apropiați ce trebuie să facă în astfel de cazuri.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 7°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 3°C -1°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 7°C 5°C
BRASOV 3°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI