Metoda „Accidentul”, adaptată la pandemie. Doi bătrâni din Galați au fost înșelați

Metoda "Accidentul" a fost adaptată în pandemie. Escrocii au găsit o nouă variantă de a-i păcăli pe oameni folosindu-se de noul coronavirus. Își sună victimele pe telefonul fix și, sub pretextul că le sunt rude apropiate, îi anunță că sunt infectați cu SARS-CoV-2 și le cer bani pentru a cumpăra aparate de oxigen. Doi bătrâni din Galați s-au lăsat păcăliți și au rămas fără bani.

05 Noiembrie 2020, 21:04 |
Metoda Accidentul, adaptată la pandemie
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Trei persoane în vârstă din Tecuci și Drăgănești au fost sunate pe telefonul fix. Vocea de la capătul firului le spunea că e o rudă apropiată și că e bolnavă de Covid, într-o stare gravă. Și cerea bani.

Una dintre cele trei persoane sunate și-a dat seama că ar putea fi vorba de o păcăleală.

Imediat și-a sunat fiul, care muncește în străinătate, și a aflat că este sănătos. Din păcate, nu la fel de suspicioase au fost celelalte două persoane contactate de necunoscuți.

Cele două victime au căzut în plasa escrocilor și speriate de faptul că rudele se află în stare de pericol au plătit nu mai puțin de 5000, respectiv 9000 de lei.

Polițiștii au deja un cerc de suspecți. Dar le cer oamenilor să fie foarte atenți atunci când primesc astfel de telefoane.

Polițiștii recomandă cetățenilor să nu ofere date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor, să nu comunice adresa de domiciliu niciunei persoane necunoscute care îi apelează, să nu trimită sume de bani persoanelor necunoscute, indiferent de cât de impresionantă ar fi situația relatată de acestea la telefon.

În ultimii ani, metodă „Accidentul” a făcut victime în toată țara. Cei mai mulți dintre suspecți erau bărbați închiși în penitenciar care, după ce își păcăleau victimele, își trimiteau complicii să ridice banii.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 4°C
IASI 8°C 3°C
CLUJ 3°C 1°C
CONSTANTA 12°C 8°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 4°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI