Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploi, ninsori moderate și de vânt puternic, valabile până luni

20 noiembrie 2022, 12:35

Până luni, la ora 10.00, va ploua în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m.

Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și, pe arii restrânse, 50 l/mp.

Temporar, va ploua și în restul regiunilor, notează ANM.

Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

O a doua avertizare cod galben intră în vigoare luni, la ora 05.00. Până la ora 18.00, se vor înregistra ninsori.

Local, la altitudini în general de peste 1.500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.

În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură, trecător, vor fi precipitații mixte și, izolat, se va depune polei.

În același interval, vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55-60 km/h și, izolat, de peste 70 km/h în zona costieră.

Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45-55 km/h.

(w500) Cod galben

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekend cu ninsori și vânt în cea mai mare parte a țării