Vreme instabilă şi răcoroasă în Bucureşti, vineri şi sâmbătă

Vremea în Capitală. Temperaturi de vară de 28 de grade dar şi ploi şi vijelii
Vremea în Capitală. Temperaturi de vară de 28 de grade dar şi ploi şi vijelii
28 mai 2021, 14:09

Potrivit meteorologilor, vineri, până la ora 21:00, cerul va fi noros şi vor fi perioade în care se vor semnala averse şi posibile descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp.

De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, în timp ce temperatura maximă va fi de 18 – 19 grade.

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, în intervalul 28 mai, ora 21:00 – 29 mai, ora 9:00, în Capitală, cerul va avea înnorări, iar la începutul intervalului vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată.

Vântul va sufla slab până moderat şi temperatura minimă se va încadra în ecartul 14 – 15 grade.

ANM a emis, vineri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi abundente ce vizează jumătate din ţară pe durata următoarelor opt ore, respectiv un Cod galben de

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă