Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

METEO. Cum va fi vremea până pe 17 decembrie. Aflaţi ultimele noutăţi de la ANM

Meteorologii estimează în următoarele două săptămâni o vreme relativ normală pentru această perioadă, cu valori termice în mare parte pozitive pe timpul zilei, respectiv cu temperaturi nocturne de sub zero grade, în timp ce precipitațiile se vor semnala pe arii restrânse, la nivel național, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă în intervalul 4 - 17 decembrie.

05 Decembrie 2017, 08:41 (actualizat 05 Decembrie 2017, 08:53) |
Cum va arăta vremea până pe 17 decembrie

BANAT

În Banat, valorile termice diurne vor marca o creștere treptată până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când se vor apropia și vor depăși ușor pragurile caracteristice acestei perioade, cu maxime în jurul a 8 — 10 grade. Sâmbătă și duminică vor marca o scădere ușoară, cu o revenire timidă la începutul celei de-a doua săptămâni, precedată de un proces de continuă răcire, astfel că spre sfârșitul intervalului, maximele vor atinge valori de 4 — 6 grade. În ce privește evoluția valorilor nocturne, acestea se vor menține sub pragul de îngheț în primele nopți din săptămână, cu valori medii cuprinse între—4 și—2 grade. Primul weekend al intervalului va aduce o influență mai caldă, ce va determina valori ușor pozitive, însă finalul celei de-a doua săptămâni va intra pe o tendință de scădere, până în jurul a zero grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la mijlocul primei săptămâni, cât și în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză, însă cantitățile de apă nu vor fi semnificative.

CRIŞANA

În Crișana, primele două zile din interval vor fi caracterizate de o vreme rece, cu maxime în jurul a—2 până la 2 grade, și minime de la—4 la—2 grade. De miercuri, însă, valorile termice vor marca o creștere treptată, până spre mijlocul celei de-a doua săptămâni, perioadă în care se vor înregistra în medie maxime de 7 — 10 grade și minime de la—2 la 2 grade. După data de 13 decembrie, o nouă masă de aer rece va determina scăderea temperaturilor la niveluri apropiate de cele caracteristice celei de-a doua decadă a lunii decembrie, cu maxime de 4 — 5 grade și minime de la—2 la zero grade. Precipitațiile se vor semnala pe spații restrânse și vor fi slabe cantitativ în perioada 4-9 decembrie. După acest interval acestea vor avea o frecvență mai mare, însă în medie nu vor fi însemnate cantitativ.

TRANSILVANIA

În Transilvania, intervalul de prognoză va debuta cu vreme rece, mai ales pe parcursul nopților și al dimineților. În aceste condiții maximele se vor situa în jurul a—2 până la 2 grade, iar minimele vor fi cuprinse între—7 și—3 grade, chiar mai coborâte în estul regiunii, spre—10, chiar—8 grade. Din data de 6 decembrie valorile termice diurne vor înregistra o creștere treptată până în 9 decembrie, cu maxime în medie de 5 — 7 grade, iar până în 13 decembrie vor avea fluctuații puțin vizibile. Ulterior, scăderea acestora va fi continuă, astfel încât vor ajunge la valori în jurul a 2 — 3 grade. Până în data de 6 decembrie se vor semnala precipitații pe arii restrânse și slabe cantitativ, apoi aproape că vor lipsi din peisajul meteorologic până pe 9 decembrie când se vor extinde dinspre vestul regiunii și se vor semnala temporar aproape în fiecare zi.

MARAMUREŞ

În Maramureș, temperaturile maxime vor înregistra în medie valori negative în primele zile din interval, undeva în jurul a—3 până la—1 grad, apoi vor marca o creștere treptată spre valori pozitive, de 2 — 3 grade în jurul datei de 13 decembrie. Acest episod va fi precedat totuși de o răcire ușoară pâna la finalul celei de-a doua săptămâni, când temperaturile diurne vor coborî din nou sub zero grade. Temperaturile minime se vor situa preponderent sub limita înghețului, cu cele mai scăzute valori în prima săptămână când vor coborî până spre—6 și—4 grade și cele mai ridicate în noaptea de 13 spre 14 decembrie, când se estimează a se înregistra în jur de două grade. Se vor semnala precipitații slabe în intervalul 4 — 7 decembrie și, din nou, în perioada 9 — 17 decembrie. Între aceste episoade probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi foarte scăzută.

MOLDOVA

În Moldova, în nordul zonei, vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal la jumătatea primei decade a lunii decembrie, cu maxime de 1 — 2 grade, dar se va încălzi treptat, astfel încât va deveni normală termic până la sfârșitul săptămânii, cu valori de 5 — 7 grade și chiar mai caldă în weekend, până la 10 — 12 grade. A doua săptămână de prognoză va marca o creștere ușoară și de scurtă durată a temperaturilor, urmată de o scădere treptată, astfel că, în medie, se vor înregistra 4 — 8 grade. Minimele se vor situa în general în registru negativ în prima săptămână, cu valori de la—6 la—4 grade, dar se vor redresa pe parcursul săptămânii următoare, cu valori în medie de la zero la două grade. Până în data de 10 decembrie precipitațiile vor fi doar cu caracter izolat și slabe cantitativ, apoi își vor face apariția pe spații mai extinse, dar nu se estimează a se înregistra cantități însemnate.

DOBROGEA

În Dobrogea, în intervalul 4 — 7 decembrie, valorile termice se vor situa în general în limitele caracteristice perioadei, cu maxime de 4 — 7 grade și minime de la—3 la zero grade, ușor mai ridicate pe litoral. După această perioadă, vremea se va încălzi treptat, până în data de 14 decembrie, astfel încât valorile medii vor înregistra maxime de 10 — 14 grade și minime de 4 — 8 grade. Intervalul de prognoză se va termina cu o masă de aer rece ce va determina o scădere sensibilă a valorilor termice față de intervalul anterior. În prima săptămână din interval probabilitatea apariției precipitațiilor va fi scăzută. În a doua săptămână șansele de precipitații vor fi mai ridicate, însă acestea nu vor fi însemnate cantitativ.

MUNTENIA

În Muntenia, în primele trei zile de prognoză, regimul termic diurn va fi în general normal pentru această perioadă, cu maxime de 4 — 7 grade, în schimb cel nocturn va fi ușor mai coborât, cu minime de la—6 la—2 grade. Următoarele zile se vor afla sub influența unei mase de aer cald, ce va determina valori termice mai ridicate, în medie 8 — 10 grade ziua și între—2 și 2 grade, noaptea. Spre finalul intervalului se va resimți o ușoară răcire, până la medii de 8 grade maxim și zero grade minim. Precipitațiile se vor semnala în mod cu totul izolat în prima săptămână, dar probabilitatea apariției acestora va fi din ce în ce mai ridicată ulterior, când se vor semnala temporar, pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ decât în intervalul anterior.

OLTENIA

În Oltenia, intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic nocturn destul de scăzut, cu medii sub zero grade, până spre valori de—4 grade. Vor fi mici variații până în 10 decembrie, iar de la această dată se vor înregistra creșteri ușoare, până la medii de două grade în data de 14 decembrie, apoi vor marca din nou o scădere timidă. Valorile maxime vor fi normale în primele zile, în medie de 3 — 6 grade, apoi vor parcurge un proces de încălzire și vor atinge 10 grade, în 7 și 8 decembrie. Va urma o scădere treptată, spre medii de 5 — 6 grade, intercalată cu o scurtă perioadă cu vreme caldă în data de 13 decembrie. Precipitațiile se vor semnala pe arii din ce în ce mai restrânse și vor fi slabe cantitativ până în data de 6 decembrie. În intervalul 7 — 9 decembrie probabilitatea apariției acestora va fi extrem de redusă, dar în săptămâna a doua din interval vor crește semnificativ șansele de precipitații.

LA MUNTE

Vremea va fi rece în 4, 5 și 6 decembrie, când valorile termice vor înregistra în medie maxime de la—8 la—6 grade, respectiv minime între—12 și—10 grade. În intervalul 7 — 13 decembrie se estimează o încălzire treptată, astfel că maximele vor atinge medii de 0 — 2 grade și minimele se vor situa între—6 și—4 grade. Intervalul de prognoză se va termina cu un proces de răcire, ce va determina temperaturi de la—2 la zero grade, ziua, și în medie—6 grade noaptea. Vor fi ninsori în cea mai mare parte a intervalului. În primele zile, 4 — 7 decembrie, acestea vor fi slabe cantitativ și se vor semnala cu caracter local, iar în perioada 7 — 9 decembrie aria acestora se va restrânge. Din 10 decembrie frecvența acestora va fi în creștere, se vor semnala pe spații mari și posibil însemnate cantitativ.

 

 

sursa

agerpres.ro

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 10°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 15°C 11°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 12 Decembrie 2017, 14:38
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 12-12-2017
Deschidere: 7614.51
Maxim: 7647.71
Mimim: 7584.25
Variatie: -0.27%
TLV
2.10
0.24%
FP
0.84
0.12%
EL
11.14
0.18%
BRD
12.50
0.32%
TGN
377.00
1.57%
SNP
0.28
0.18%
SNG
31.45
0.48%
TEL
25.45
1.75%
DIGI
33.30
2.37%
SNN
7.03
0.14%
ARHIVĂ ȘTIRI