METEO | Cum va fi vremea până pe 16 aprilie. Temperaturile vor scădea semnificativ în următoarele zile. Prognoza actualizată de specialiștii ANM, pentru fiecare zonă a țării

METEO
METEO
3 aprilie 2023, 15:34

Precipitaţii mai importante se vor semnala, cu precădere, în perioada 4 – 6 aprilie, potrivit Estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 3 – 16 aprilie 2023, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Banat, vremea se va răci accentuat, astfel că media zilnică a temperaturii maxime va scădea de la 11 – 12 grade, spre 3…4 grade în perioada 4 – 6 aprilie, apoi se va încălzi, astfel că la finalul primei săptămâni sunt estimate maxime în jurul a 12 grade.

Pentru a doua săptămână, tendinţa valorilor termice va fi de creştere, astfel că vremea va deveni normală sub aspect termic la mijlocul lunii, când se vor putea înregistra valori medii ale maximelor de 16 – 18 grade.

Nopţile vor fi reci în perioada 5 – 8 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor minime de -2 – 0 grade, urmând ca ulterior să se atingă valori în jurul a 4 grade.

Vor fi precipitaţii, local însemnate cantitativ, în 4 şi 5 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar în restul intervalului acestea vor fi pe arii mai restrânse şi vor avea caracter temporar.

În Crişana, vremea va deveni deosebit de rece în perioada 4 – 6 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 4 grade, apoi se va încălzi treptat până la valori de 11 – 13 grade.

Spre mijlocul lunii sunt posibile valori mai ridicate, apropiate de normele climatologice, spre o medie regională de 17 – 18 grade.

Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, respectiv o medie a acestora uşor negativă în perioada 4 – 8 aprilie, apoi o creştere uşoară până la 3 – 4 grade.

Temporar vor fi precipitaţii în perioada 3-7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar pe arii mai restrânse şi în restul intervalului, cu o probabilitate mai ridicată în jurul datei de 10 aprilie.

În Transilvania, vremea va deveni deosebit de rece în perioada 4 – 6 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 4 grade, apoi se va încălzi treptat până la valori, în medie de 10 – 11 grade.

Spre mijlocul lunii sunt posibile valori mai ridicate, de 15 grade, apropiate de normele climatologice.

Tendinţa va fi de scădere în ceea ce priveşte temperaturile minime de la 2 – 5 grade în primele nopţi, până spre -2 – 0 grade în perioada 6 – 8 aprilie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori în jurul a 2 grade.

Temporar vor fi precipitaţii în perioada 3-7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar pe arii mai restrânse şi în restul intervalului, cu o probabilitate mai ridicată în 10 şi 11 aprilie.

În Maramureş, săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii, astfel că mediile temperaturilor maxime vor coborî de la 10 grade în prima zi, spre 4…5 grade în zilele de 4, 5 şi 6 aprilie, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această perioadă.

Va urma o încălzire apreciabilă la finalul săptămânii când se vor atinge maxime în general peste 10 – 12 grade, iar până spre mijlocul lunii aprilie, chiar dacă vor mai fi mici variaţii, media temperaturilor maxime va ajunge la 14 – 16 grade.

Nopţile vor fi reci în prima săptămână, când media regională a temperaturilor minime va fi de -1 – 0 grade, urmând ca ulterior să se atingă valori de 2…4 grade.

Temporar vor fi precipitaţii în perioada 3-7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar pe arii mai restrânse şi în restul intervalului.

În Moldova,
vremea se va răci accentuat în ziua de 4 aprilie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de numai 2 – 3 grade, cu mult sub normalul climatologic, apoi se va încălzi treptat, însă va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit.

Spre mijlocul lunii aprilie sunt estimate temperaturi maxime mai ridicate, ce pot atinge o medie de 14…15 grade.

Temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 1 grad în perioada 4 – 8 aprilie, cu posibile valori uşor negative mai ales în nordul regiunii, apoi pentru restul intervalului sunt estimate valori în medie de 3 – 4 grade.

Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 3 – 7 aprilie, local însemnate cantitativ (sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare). Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în restul intervalului, dar mai ales în jurul datei de 11 aprilie.

Şi în Dobrogea vremea se va răci treptat, astfel că la mijlocul săptămânii, media temperaturilor maxime va fi de 8 – 10 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de 3 grade.

Ulterior se va încălzi uşor, astfel încât maximele termice vor atinge o medie zilnică de 12 grade, cu posibile valori de 13 – 14 grade, spre finalul intervalului, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative şi vor fi în jurul a 6 grade.

Temporar vor fi precipitaţii în perioada 4 – 6 aprilie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi în zilele de 10, 11 şi 12 aprilie.

În Muntenia, răcirea vremii va fi accentuată, iar de la o medie a temperaturilor maxime de 16 grade în prima zi, se va ajunge la 6 – 8 grade în perioada 4 – 6 aprilie, apoi se va încălzi treptat, astfel încât la finalul primei săptămâni sunt estimate maxime în jurul a 13 grade.

Pentru a doua săptămână, tendinţa valorilor termice va fi de creştere, mai ales spre finalul perioadei, când vremea va deveni normală sub aspect termic, cu temperaturi maxime, în general, peste 16 grade.

Temperaturile minime vor fi de 3 – 5 grade în primele nopţi, vor scădea la 1 – 2 grade în perioada 6 – 8 aprilie, apoi pentru restul intervalului sunt estimate valori în medie de 4 – 5 grade.

Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 3 – 7 aprilie, local însemnate cantitativ.

Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în restul intervalului, dar mai ales în zilele de 10, 11 şi 12 aprilie.

În Oltenia, vremea se va răci accentuat, astfel că media zilnică a temperaturii maxime va scădea de la 16 grade în prima zi, spre 6 – 8 grade în perioada 4 – 6 aprilie, apoi se va încălzi astfel la finalul primei săptămâni sunt estimate maxime în jurul a 12 grade.

Pentru a doua săptămână, tendinţa valorilor termice va fi de creştere, astfel că vremea va deveni normală sub aspect termic la mijlocul lunii, când sunt estimate maxime în medie de 16 – 18 grade.

Temperaturile minime vor fi de 4…5 grade în primele nopţi, vor scădea spre 0 grade în perioada 6 – 8 aprilie, apoi pentru restul intervalului se vor înregistra valori în jurul a 4 grade.

Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 3 – 6 aprilie, local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în restul intervalului, dar mai ales în zilele de 10, 11 şi 12 aprilie.

Vremea se va răci accentuat la munte şi va deveni deosebit de rece în perioada 4 – 8 aprilie, când media zilnică a temperaturilor maxime va fi de -2 – 0 grade, iar în timpul nopţilor vor fi minime, în general de -6 – -4 grade.

Ulterior se va încălzi uşor, însă valori termice mai ridicate sunt estimate abia spre mijlocul lunii aprilie, când media temperaturilor maxime va ajunge la 6 grade, iar a celor minime spre 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 3 – 7 aprilie, când vor fi şi cantităţi de apă însemnate (vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă) şi în zilele de 10, 11 şi 12 aprilie.

 

VEZI ȘI

Val de aer polar peste România. Din această noapte vor fi minime de -3 grade Celsius

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă