Messi: Această Cupă Mondială îi aparține și lui Diego Maradona, care ne-a încurajat din Cer

21 decembrie 2022, 10:57

Dupa câștigarea Cupei Mondiale, singurul trofeu care-i lipsea din palmares, Leo Messi a adunat milioane de aprecieri la postările sale din social media. O postare emoționantă pe Instagram, un video cu imagini din cariera sa și un mesaj în care fotbalistul spune că a această Cupă Mondială este și pentru Diego Maradona, dar și pentru toți fotbaliștii argentinieni care nu au câștigat-o la campionatele mondiale, cum ar fi la finala din 2014, a obținut aproape 19 milioane de aprecieri în 17 ore.

De la Grandoli (n.r. primul club al lui Messi) până la Cupa Mondială din Qatar, au trecut aproape 30 de ani. Au fost aproape trei decenii în care mingea mi-a oferit multe bucurii, dar, de asemenea și puțină tristețe. Întotdeauna am visat să fiu campion mondial și nu am vrut niciodată să mă opresc din a încerca, chiar dacă știam că s-ar putea să nu se întâmple niciodată.

Această Cupă pe care am câștigat-o aparține și tuturor celor care nu au câștigat-o la Campionatele Mondiale anterioare pe care le-am jucat, cum ar fi cea din 2014 din Brazilia, unde toată lumea a meritat-o pentru felul în care a luptat până la final, a muncit din greu și și-a dorit-o la fel de mult ca mine. Și am meritat-o chiar și în finala aceea nenorocită.

De asemenea, îi aparține și lui Diego (n.r. Maradona), care ne-a încurajat din Cer. Și celor care au susținut întotdeauna echipa națională fără să se uite atât de mult la rezultat, ci la dorința pe care am avut-o mereu, chiar și atunci când lucrurile nu au funcționat așa cum ne-am dorit.

Și bineînțeles, este pentru toată acest frumos grup care s-a format și pentru staff-ul tehnic și tuturor oamenilor implicați în echipa națională, care chiar dacă nu sunt cunoscuți, lucrează zi și noapte pentru a ne fi nouă mai ușor. Eșecul face adesea parte din călătorie și învățare, iar fără dezamăgiri este imposibil ca succesul să vină. Vă mulțumesc foarte mult, din adâncul sufletului! Hai, Argentina!”, a fost mesajul postat de Lionel Messi pe contul său de Instagram.

(w500) Mesajul lu

CITI’I ȘI:

Fotografiile lui Messi de la Cupa Mondială, cele mai apreciate din istoria Instagramului: peste 68,4 de milioane de like-uri

Centrul capitalei Argentinei, locul celei mai mari petreceri din lume. Leo Messi, o imagine de zeci de milioane de aprecieri

Argentina este noua campioană mondială la fotbal, după ce a învins Franța la loviturile de departajare. Messi își îndeplinește visul, la ultimul lui Campionat Mondial

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite