Mesajul fostului Principe Nicolae: “Bunicule, îmi va fi dor de tine și nu voi uita că m-ai învățat despre valori reale, nemuritoare în timp”

Regele Mihai împreună cu nepotul său Nicolae
Regele Mihai împreună cu nepotul său Nicolae
5 decembrie 2017, 18:36

„Azi, România și-a pierdut Regele și unul dintre cei mai mari lideri ai Europei secolului XX, simbol al datoriei față de țara sa. Bunicul meu a fost conducătorul care și-a iubit țara și oamenii ei cu adevărat!

Astăzi, am pierdut cel mai bun prieten, pe bunicul meu, dar mă consider un om norocos pentru că am avut privilegiul să fiu crescut și format de către el, cu datoria față de țară și promisiunea că mereu voi încerca să-l fac mândru de mine.

Bunicule, îmi va fi dor de tine și nu voi uita că m-ai învățat despre valori reale, nemuritoare în timp.

Odihnește-te în pace!”, a scris pe Facebook fostul Principe Nicolae.

Nicolae Medforth-Mills este acuzat de Casa Regală a României de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa din Elveţia a Majestăţii Sale, anunţa, la începutul lunii noiembrie, Casa Regală, printr-un comunicat de presă. Casa Regală a înaintat o plângere la poliţia elveţiană. Încercarea nepotului Regelui Mihai de a îşi vizita bunicul a avut loc după ce starea de sănătate a Majestăţii Sale s-a înrăutăţit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite